Reîntâlnirea de vineri seara, în Parcul UFO din cartierul Micro 17, cu părintele profesor Constantin Necula a fost un moment de trăire autentică a bucuriei de a fi împreună – vecini, prieteni, cunoscuți sau necunoscuți ai cartierului, dar și sătmăreni veniți alte zone ale orașului și județului.
continuare
Sătmărenii sunt așteptați în 25 iulie, de la ora 19, în Parcul UFO din Micro 17, la o nouă întâlnire cu îndrăgitul părinte Constantin Necula, la invitația deputatului PNL de Satu Mare, Adrian Cozma. Vă aștept în număr cât mai mare la acest eveniment de suflet!
continuare
În seara zilei de Sâmbăta Mare, la Aeroportul Internațional Satu Mare, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, în fruntea unei Delegații, a întâmpinat Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului, care a ajuns cu o cursă charter de la Aeroportul Otopeni din București. Cu sprijinul și implicarea domnului Ing. Mircea Leţiu...
continuare
Biserica Ortodoxă ”Buna Vestire” din Micro 17 s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși care au ținut să participe la evenimentul duhovnicesc organizat de Asociația Satele Unite ale Sătmarului, la care invitat de onoare a fost îndrăgitul părinte Constantin Necula. Sute de sătmăreni de toate vârstele au ascultat învățăturile celui mai popular preot din România...
continuare
Marți, 7 ianuarie 2025, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei și cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul...
continuare
De slăvitul praznic al Botezului Domnului, luni, 6 ianuarie 2025, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”...
continuare
Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, a participat marți la vernisajul expoziției foto-documentare „Fericiții Episcopi Martiri Greco-Catolici Români” de la Muzeul de Artă din Satu Mare, eveniment dedicat mărturisitorilor credinței românești – Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu, la cinci ani de la beatificarea acestora...
continuare
Muzeul Județean Satu Mare are în pregătire un alt proiect dedicat istoriei Bisericii și personalităților sale. După mai mulți ani de cercetare, în data de 29 octombrie 2024, începând cu ora 17, la Muzeul de artă, va avea loc evenimentul dedicat cinstirii memoriei Episcopilor Bisericii Române Unite.
continuare
Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului îl prezintă pe noul protopop responsabil de coordonarea clerului și a activității religioase din parohiile din Satu Mare și împrejurimi. Preacucernicul Părinte Gorgan Gabriel Gheorghe s-a născut la data de 4 aprilie 1978 în Municipiul Satu Mare din părinții Gheorghe și Rodica.
continuare
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a binecuvântat sâmbătă lucrările de înnoire realizate la biserica Parohiei Ortodoxe cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Cuța, Protopopiatul Carei, județul Satu Mare.
continuare
Născut într-o familie mixtă din punct de vedere etnic și confesional, specifică regiunii noastre, deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a fost crescut în spiritul respectului reciproc pentru valorile ce au devenit, de-a lungul secolelor de conviețuire, valorile noastre comune, iar Sărbătoarea Paștelui este ocazia potrivită pentru a pune în practică acest spirit.
continuare
Conducerea Organizației Județene PSD Satu Mare urează Paști Fericit tuturor sătmărenilor care sărbătoresc în această duminică Învierea Mântuitorului Isus Cristos. Chiar dacă în acest an Paștele se prăznuiește la distanță mare în calendarul orânduit de canoanele principalelor biserici, Învierea este cea mai importantă sărbătoare care îi leagă spiritual pe toți creștinii din lume, iar această idee este valabilă cu atât mai mult în comunitatea multietnică și multiconfesională a regiunii noastre, a Sătmarului.
continuare
La invitația primarului comunei Tarna Mare, Monica Sobius, prefectul Radu Roca, împreună cu directorul de cancelarie al Prefecturii, Radu Iancu, și președintele Organizației Județene PSD Satu Mare, Mircea Govor, au participat vineri la Sfânta Liturghie din Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Bocicău.
continuare
Miercuri, 28 februarie 2024, Adunarea Națională Bisericească (ANB) s-a întrunit sub președinția Patriarhului Daniel. Cei doi mireni delegați care reprezintă Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului în cadrul ANB sunt deputații Gabriel Valer Zetea din Maramureș și Adrian Cozma din Satu Mare.
continuare
Potrivit tradiției și rânduielilor bisericești, în doua zi de Crăciun, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare...
continuare
Azi, în prima zi de Crăciun, la Biserica Ortodoxă „Nașterea Domnului” din Satu Mare a avut loc hramului bisericii. La liturghia arhierească oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului...
continuare
În zi de Mare Praznic a Crăciunului, luni, 25 decembrie 2023, un grup de liberali, în frunte cu deputatul Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, și secretarul de stat, Cristian Valer Beșeni, secretar general PNL Satu Mare, s-au aflat în mijlocul credincioșilor de la biserica ”Nașterea Domnului” din municipiul Satu Mare, cu ocazia hramului acestui lăcaș de cult.
continuare
Membrii Comunității Evreilor din Satu Mare s-au adunat sâmbătă în număr îmbucurător de mare pentru a sărbători tradiționalul An Nou Evreiesc, ce a debutat la sfârșitul acestei săptămâni și cuprinde zece zile de penitență și introspecție, finalizându-se cu Yom Kippur, în care toți evreii din lume postesc o zi întreagă pentru iertarea păcatelor.
continuare
Țara Oașului își unește fiii, pe toți cei veniți acasă, la pământul părinților și leagănul existenței lor. Biserica îi unește pe toți, iar Mănăstirea Bixad, vatra monahismului și a ortodoxiei acestui colț de țară, îi primește la rugăciune și aduce mângâiere sufletească tuturor celor care se întorc în această perioadă, din lumea întreagă, spre casele lor. Adormirea Maicii Domnului a fost prăznuită cu bucurie duhovnicească...
continuare
Marți a avut loc Festivalul de toacă ,,Toată suflarea să laude pe Domnul!”, ajuns în acest an la ediția a XVII-a. Organizat de Parohia Ortodoxă Română ,,Adormirea Maicii Domnului” Tășnad, de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și de Consiliul Local al orașului Tășnad...
continuare