Unde eşti, copilărie?
Imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri cum saream elasticul cu fetele in fata blocului, cum ma jucam cu copiii la groapa de nisip din curtea scolii sau cum alergam nebuneste pe digul Somesului. Nu mai contau nici loviturile sau juliturile de pe urma cazaturilor pe pietrisul de langa tobogane...
România aşteaptă numărătoarea inversă. Unul dintre cercetătorii care au lucrat alături de Dumitru Prunariu se pregăteşte să trimită un colet în Cosmos
continuare
Tyche, o nouă planetă cu o masă de patru ori mai mare decât cea a lui Jupiter, se ascunde în Norul Oort, conform oamenilor de ştiinţă John Matese şi Daniel Whitmire de la Universitatea din Louisiana. Planeta se găseşte la o distanţă de 15.000 de ori mai mare de Soare decât Pământul. continuare
Experţii NASA au descoperit un nou sistem planetar cu ajutorul observatorului Kepler. Sistemul planetar este alcătuit din şase planete care orbitează în jurul unui singur corp ceresc asemănător soarelui, informează NASA.
continuare
Oamenii de ştiinţă americani au descoperit cea mai mare gaură neagră în galaxia M87, suficient de mare să înghită întregul nostru sistem solar. M87 este cea mai mare galaxie aflată la aproximativ 50 de milioane de ani-lumină departare, informează Daily Mail.
continuare
Telescopul Hubble a captat imagini ale celor mai vechi galaxii descoperite până în prezent cu ajutorul unei noi camere în spectrul infraroşu, au anunţat oamenii de ştiinţă care coordonează activitatea telescopului orbital. continuare
Astronomii americani au descoperit in jurul planetei Saturn cel mai mare inel din sistemul solar, invizibil de pe Terra, gratie telescopului spatial Spitzer, potrivit unui studiu publicat de oamenii de stiinta in revista Nature, preluata de AFP.
continuare
Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică a anunţat că va lansa, în luna octombrie, prima rachetă românească în spaţiu. Racheta Helen are 1.800 de kilograme, deci cântăreşte cam de 100 de ori mai puţin ca cele folosite de NASA, şi va fi lansată în prima zi a lunii octombrie. continuare
Specialistii NASA analizeaza zilele acestea un fenomen neobisnuit petrecut pe inelele planetei Saturn. Imagini recente obtinute de sonda spatiala Cassini dezvaluie un obiect de dimensiuni reduse care a patruns printre inelele plate, chiar in perioada echinoctiului, indica Discover Magazine.
continuare
Un astronom amator din Australia a fost martorul, luni, prăbuşirii unei comete sau a unui asteroid pe suprafaţa planetei Jupiter, fapt ce a lăsat în atmosfera planetei o gaură cât Pământul, informează ediţia online a publicaţiei The Guardian.
continuare
Majoritatea elevilor de la Colegiul de Informatică „Tudor Vianu”, câştigători ai unor concursuri organizate de Agenţia spaţială americană, visează să studieze peste hotare.
continuare
România reprezentată în spaţiul cosmic! Nu este o glumă, ci un domeniu cât se poate de serios. Ruptă de realităţile de pe Pământ, o comisie din Parlamentul ţării noastre se ocupă de subiecte arzătoare...legate de Cosmos.
continuare
Cercetătorii americani de la NASA au observat cel mai îndepărtat obiect cosmic identificat până acum, o stea care a explodat la o distanţă de 13,1 miliarde de ani-lumină de Terra. continuare
Centrul Căii Lactee are gust de zmeură şi miros de rom, potrivit astronomilor care au descoperit în zonă urme de formiat de etil, studiul lor fiind prezentat în cadrul Săptămânii Europene a Astronomiei. continuare
Agenţia Spaţială Rusă şi Agenţia Spaţială Chineză vor lansa în octombrie 2009 o navetă spaţială care va ateriza pe satelitul Phobos al lui Marte. continuare
Dintotdeauna ne-am întrebat care sunt originile Vieţii. Nu s-a găsit încă un răspuns exact, însă atâta timp cât nu știm nimic sigur, putem specula că primii microbi de pe Pământ ar fi putut proveni de pe Marte. continuare
În condiţiile în care ne aşteaptă o iarnă cu facturi de încălzire ce ne vor ustura foarte rău la buzunare, poate e timpul să ne gândim la forme alternative de energie. Guvernul ne sare în ajutor prin programul „Casa Verde”, iar societatea Talentum vine cu o superofertă de sezon. Mai multă electricitate din mare decât dintr-o centrală nucleară