O profesoară din localitatea Sânpaul, judeţul Mureş, este cercetată după ce, luni dimineaţă, a pălmuit un poliţist care venise la şcoală pentru a aplana un conflict între femeie şi o colegă a sa, agentul ripostând în acelaşi mod, astfel că şi în cazul acestuia a fost declanşată o anchetă.
continuare
Ministerul de Externe de la Moscova nici nu a pomenit numele ţării noastre în reacţia oficială la anunţul privind scutul antirachetă, ci doar că va cere explicaţii "în contactele cu partenerii americani şi europeni". continuare
Un sir de asasinate în stil mafiot din România sunt anchetate de procurorii şi poliţiştii de la Crima Organizată. Până acum au fost descoperite patru victime ucise de către membrii unui grup infracţional în perioada 2006-2008. continuare
După ce-a primit un inel de logodnă estimat la câteva mii de euro eurodeputata Elena Băsescu, mezina preşedintelui, a decis să se aşeze la casa ei. continuare
Numele de "Ion" este unul dintre cele mai folosite din lume, în forme specifice fiecărei limbi. De-a lungul timpului, fascinaţia pentru el i-a cuprins şi pe români, astfel încât, în prezent, peste două milioane dintre ei poartă diferite variante de „Ion” sau „Ioana”.
continuare
Actorul Tony Tecuceanu de la "Cronica Cârcotaşilor" a murit, marţi dimineaţă, la vârsta de 37 de ani, la Spitalul "Matei Balş" din Capitală, în urma unor complicaţii la plămâni, după ce a contractat virusul A/H1N1. continuare
Pe 22 decembrie, dimineaţa, muncitorii de pe marile platforme industriale refuză să intre la lucru, iar la 9:30 Piaţa Universităţii e deja ocupată de zeci de mii de manifestanţi. Deasupra lor cad, din elicoptere, manifeste care să-i convingă să renunţe la protest şi să meargă la casele lor. continuare
Pe 21 decembrie 1989, la sugestia comitetului de partid din Capitală, Ceauşescu programează o mare adunare populară, ca să-i convingă pe bucureşteni că cei care au ieşit în stradă la Timişoara erau nişte huligani şi nimic mai mult. Pe la 10 dimineaţa, mulţimea ordonată şi dotată cu steaguri şi pancarte este adunată în faţa Comitetului Central. Imaginea pare ruptă dintr-unul din filmele de propagandă, dar ceva e pe cale să se întâmple. continuare
Pe 20 decembrie 1989, lumea începe să înţeleagă că Armata vrea să se alăture revoluţionarilor. Un ofiţer, Viorel Oancea, are o iniţiativă pentru care ar fi plătit cu viaţa dacă Ceauşescu rămânea la putere: creează un nucleu de rezistenţă în unitatea sa militară: "Deja stabilisem contacte cu toţi membrii, toate cadrele din unitate, şi erau de acord ca să cerem ca armata sa nu mai fie scoasă în stradă".
continuare
Consulul general al Iugoslaviei la Timişoara, aflat în funcţie în decembrie 1989, a pus la dispoziţia jurnaliştilor străini sediul reprezentanţei diplomatice pe care o conducea. La 20 de ani de la acel moment, Atanaţcovici este reprezentantul Camerei de Comerţ a Serbiei la Timişoara.
continuare
În decembrie 1989, pastorul reformat Laszlo Tokes comite păcatul capital de a-l critica, în presa maghiară, pe Ceauşescu, iar pedeapsa trebuie să fie una pe măsură: Tokes trebuie să dispară. continuare
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu este dat în consemn la frontieră astfel încât autorităţile vor fi anunţate dacă acesta va părăsi ţara, anunţă surse judiciare citate de Mediafax.
continuare
Peste 3.000 de oameni s-au strâns în Piaţa Operei din Timişoara, locul de desfăşurare a unui miting electoral organizat de Partidul Social Democrat. În Piaţa Operei a venit şi un grup masiv de susţinători ai candidatului PDL la preşedinţie, Traian Băsescu, care şi-au întâmpinat adversarii cu sloganuri şi pancarte. continuare
Traian Băsescu este protagonistul unui filmuleţ in care, aparent, loveşte cu pumnul in plină figură un băieţel, prezent alături de mama sa la o manifestare electorală desfăşurată la Ploieşti. continuare