Locale Altele
Duminica, 24 Octombrie 2021
Dum, 24 Oct 2021
Exerciţii demonstrative la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”
Jandarmeria Satu Mare  - Miercuri, 11 Iunie 2014

Miercuri, efective ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare au desfăşurat exerciţii demonstrative la Şcoala cu clasele   I-VIII Avram Iancu.

Activitatea, care a fost organizată de către purtătorul de cuvânt al instituţiei, cpt. Lucuţ Camelia  se înscrie în calendarul campaniei „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”. La această activitate  a fost invitat să participe directorul Direcţiei Cabinet din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, colonel Ştefan Constantin, promotorul şi iniţiatorul  acestei campanii.

Activitatea organizată astăzi de jandarmii sătmăreni la această şcoală reprezintă o încununare a activităţilor desfăşurate de elevii acestei şcoli prin implicarea lor în campania „Jandarmeria pe înţelesul tuturor!”. Şcoala  Avram Iancu a fost premiată cu locul II - la secţiunea „cea mai implicată şcoală” în cadrul concursului „Jandarmul, prietenul tău!” organizat în noiembrie 2013.

Activitatea demonstrativă a fost realizată de  efective din Detaşamentul 1 Jandarmi Mobil sub comanda Lt. col Brad Lorand şi a  debutat cu exerciţiul de interceptare a unui autoturism ce transporta suspecţi. După câteva focuri de armă, luptătorii au reuşit să-i imobilizeze şi să-i reţină pe infractori.

De asemenea,  la activitate au fost  prezentate  ateliere de lucru unde a fost expus  armamentul uşor  din dotarea institutiei. Tot în cadrul atelierelor au fost expuse ţinuta jandarmilor şi alte materiale specifice din dotare.

Jandarmii au organizat un mini poligon de tragere, unde, copiii au putut mânui şi testa arme air soft.

Plt. adj. Bujor Câmpan şi Plt Petran Cristian, ambii din cadrul compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale le-au prezentat elevilor trusa criminalistică, iar cei mici au putut să-şi ia amprentele.

Activitatea a fost foarte apreciată de copiii şi de cadrele didactice ale acestei şcoli, aceştia reînnoind invitaţia jandarmilor.

 

1829 vizite
Distribuie pe