Locale Altele
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Oct 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Luni începe programul After School
Veronica Hodas  - Miercuri, 7 Octombrie 2015

Inspectorul școlar general, Călin Durla a anunțat miercuri în cadrul unei conferințe de presă că începând de luni, 12 octombrie, se va derula programul After School.

În mod normal, termenul limită de depunere a dosarelor pentru anul școlar 2015-2016 a fost luna martie, dar având în vedere faptul că până la data respectivă a fost depus doar un singur dosar, Ministerul Educației a acceptat o derogare conform căreia directorii unităților de învățământ au avut termen până la data de 1 octombrie să depună actele necesare avizării programului After School.

Așadar, conform inspectorului general, Călin Durla, în program s-au înscris 27 de unități școlare din care 14 sunt din municipiul Satu Mare și 13 din județ.

Durla a mai precizat că cele 26 de dosare au fost verificate în regim de urgență, iar „luni am avut ședință de Consiliu de Administrație și au fost avizate toate cele 26 de proiecte. În acest moment, unitățile de învățământ au avizate proiectele și pot să-și deruleze din punct de vedere al nostru, educațional, acest proiect”

Școlile care au primit avizul de funcționare a programului After Scool sunt următoarele:

1. Şcoala Gimnazială „Bălcescu — Petofi” Satu Mare

2. Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” Satu Mare

3. Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Satu Mare

4. Şcoala Gimnazială „Octavian Goga” Satu Mare

5. Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Satu Mare

6. Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” Satu Mare

7. Şcoala Gimnazială Nr. 10. Satu Mare

8. Colegiul Naţional „Kolcsey Ferenc” Satu Mare

9. Liceul de Arte „Aurel Popp- Satu Mare

10. Liceul Teologic Romano-Catolic „Ham Janos” Satu Mare

11. Liceul Reformat Satu Mare

12. Liceul Teologic Ortodox „N. Steinhardt” Satu Mare

13. Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” Satu Mare

14. Liceul Teologic Romano-Catolic Calasantius” Carei

15. Şcoala Gimnazială Nr. 1. Carei

16. Şcoala Gimnazială Nr. 3. Carei

17. Şcoala Gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei

 18. Şcoala Gimnazială „Fenyi Istvan” Căpleni

19. Şcoala Gimnazială Foieni

20. Şcoala Gimnazială ,Gheorghe Bulgăr” Sanislău

21. Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” Medieşu Aurit

22. Şcoala Gimnazială Dorolţ

23. Şcoala Gimnazială „Bem Jozsef’ Cărăşeu

24. Şcoala Gimnazială „Petofi Sandor” Livada

25. Şcoala Gimnazială Pişcolt

26. Şcoala Gimnazială Viile Satu Mare

27. Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Satu Mare.

1144 vizite
Distribuie pe