Locale Altele
Duminica, 28 Noiembrie 2021
Dum, 28 Nov 2021
Cursuri de prim ajutor la Colegiul Național „Ioan Slavici”
Colegiul Național „Ioan Slavici” Satu Mare  - Joi, 4 Februarie 2016

Miercuri, 3 februarie, peste 100 de elevi ai Colegiului Național „Ioan Slavici” au participat activ la cursuri de acordare a primului ajutor susținute de Dr. Cristian Pintea, reprezentantul Crucii Roșii din Satu Mare.

Elevii CeNeISti au aflat că primul ajutor nu este necesar numai în situaţii critice, ci şi în situaţii de zi cu zi, în cazul unor accidente casnice sau îmbolnăviri subite ale persoanelor apropiate.

În cadrul cursurilor, elevilor li s-a explicat care sunt pașii de urmat în cazul în care sunt martori ai unui accident rutier și cât de important este să știe să acorde primul ajutor în mod corect până la sosirea ambulanței.

De asemenea, liceenii au avut ocazia să exerseze manevra Heimlich, manevra de resuscitare cardio-respiratorie și poziția laterală de siguranță. Tot în cadrul acestor cursuri elevilor li s-a explicat ce trebuie să facă în cazul în care se confruntă cu situații de intoxicații, hemoragii, fracturi, înec, hipotermie, sufocare, etc.

Activitatea s-a bucurat de un mare succes pentru că elevii s-au arătat dornici să fie cetățeni activi și implicați în viața comunității. 

1272 vizite
Distribuie pe