Locale Altele
Sambata, 20 Iulie 2019
Sam, 20 Iul 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Târgul Regional al Firmelor de Exercițiu „Un pas spre carieră”
Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș” Satu Mare  - Luni, 28 Martie 2016

În perioada 29-30 martie 2016, Colegiul Economic Gheorghe Dragoş” Satu Mare  în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare va desfăşura a doua ediţie a Târgului Regional al Firmelor de Exerciţiu „Un pas spre cariera”.

Evenimentul este găzduit la Casa de Cultura a Sindicatelor, deschiderea oficială a târgului urmând a avea loc miercuri, 30 martie, începând cu ora 10:00.

Firma de exerciţiu reprezintă o metodă interactivă de învăţare pentru dezvoltarea spiritului  antreprenorial, o concepţie modernă de integrare şi aplicare interdisciplinară a cunoştinţelor, o abordare a procesului de predare-învăţare care asigură condiţii pentru  probarea  şi  aprofundarea practică a competenţelor dobândite de elevi în pregătirea profesională.

Obiectivul general al învăţării prin firma de exerciţiu îl reprezintă dezvoltarea spiritului antreprenorial, prin familiarizarea elevilor cu activităţile specifice unei firme reale, simularea operaţiunilor şi proceselor economice specifice mediului real de afaceri, perfecţionarea limbajului de afaceri, dezvoltarea de competenţe şi atitudini necesare unui întreprinzător dinamic: creativitate, gândire critică, rezolvarea de probleme, luare de decizii, asumarea responsabilităţii, lucru în echipă, iniţiativă, perseverenţă, autoorganizare şi autoevaluare a resurselor individuale, flexibilitate.

Prin utilizarea metodei firma de exerciţiu, se facilitează trecerea absolvenţilor din învăţământul profesional şi tehnic de la şcoală la viaţa activă.

La  a doua ediţie a Târgului s-au înscris 58 de firme de exerciţiu (cu participare directa 27 şi indirectă 31) din ţară şi Republica Moldova. 56 de firme de exerciţiu sunt din judeţele: Satu Mare, Bihor, Maramureş, Sălaj, Prahova, Bistriţa Năsăud, Vâlcea, Galaţi şi Sibiu, iar 2 firme de exerciţiu sunt din Republica Moldova.

Târgul, organizat sub forma unui concurs, este structurat pe 10 secţiuni: cel mai bun stand, cel mai bun catalog, cea mai buna prezentare PPT, cel mai bun negociator, cel mai bun spot publicitar, cele mai bune materiale promotionale, cele mai multe tranzactii, cea mai buna pagina web, cea mai reprezentativa mascota, cea mai buna firma participanta.

Instrumentul cel mai important al calităţii pentru firmele de exerciţiu este Evaluarea „Marca de Calitate”, evaluare organizată anual pentru firmele de exerciţiu din reţeaua naţională şi care se finalizează cu obţinerea de către acestea a certificatelor Marca de Calitate nivel de bază şi nivel avansat.

De remarcat este faptul ca în iunie 2014, Colegiul Economic ”Gheorghe Dragoş” Satu Mare a obţinut Certificatul Marca de Calitate nivel avansat, cu Firma de Exerciţiu „VIN LA TINE” SRL,  care-i conferă dreptul de a organiza târg regional doi ani consecutiv.

 

Tags: targ  regional  firme  exercitiu  pas  cariera  colegiu  gheorghe dragos  
1369 vizite
Distribuie pe