Locale Altele
Joi, 23 Septembrie 2021
Joi, 23 Sept 2021
Concursul „Suntem mici, dar circulăm corect!”, la a X-a ediţie
Poliția Satu Mare  - Miercuri, 25 Mai 2016

Pornit din iniţiativa Anucăi Cupşa, director al Grădiniţei cu Program Prelungit 14 mai, concursul „Suntem mici, dar circulăm corect!” a împlinit 10 ani de existenţă.

Astfel, miercuri, 25 mai 2016, la sediul GPP 14 mai, a avut loc faza judeţeană a concursului. O fază care a reunit 19 echipaje de copii veniţi din 14 grădiniţe din municipiul Satu Mare, dar şi din Carei, Negreşti Oaş, Certeze, Roşiori şi Trip.

Juriul format din reprezentantele Poliţiei, comisar Săndulescu Simona şi inspector principal Hrihorişan Felicia, şi din reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar, Leontina Ghiţ, inspector preşcolari şi Nicolae Miclăuş, inspector activităţi extraşcolare, au avut dificila misiune de a departaja echipaje foarte bine pregătite.

După proba teoretică, constând într-un chestionar privind regulile de circulaţie pe care copiii trebuie să le respecte în calitate de pietoni, biciclişti sau pasageri, a urmat proba practică. Vremea frumoasă a permis desfăşurarea acesteia în curtea generoasă a Grădiniţei gazdă, copiii demonstrând, încă o dată, că pot parcurge un traseu pietonal respectând regulile de circulaţie.

În final clasamentul general i-a avut în frunte pe reprezentanţii a două grădiniţe, locul 1 fiind ocupat la egalitate şi cu punctaj maxim de Grădiniţa cu Program Prelungit Certeze, prezentă cu copiii Şofineţ Eliya Maria şi Moiş Arianna, educatoare Drăgan Delia şi Big Delia şi GPP Voinicelul, corp B, respectiv copiii Pap Antonia şi Gugonea Mattia, coordonaţi de educatoarele Gorgan Rodica şi Jucan Adina.

Locul 2 a fost ocupat, de asemenea, de mai multe echipaje, 3 grădiniţe aflându-se la egalitate de puncte, după cum urmează: GPP 14 mai, prin copiii Pop Răzvan şi Chelmu Ştefania, îndrumaţi de educatoarele Pop Firuţa şi Dragomir Nicoleta, echipa 2 a GPP 14 Mai, prin copiii Erdei Sara şi Faur Andrei, coordonaţi de doamnele educatoare Faur Ligia şi Supuran Alina şi echipajul GPP nr. 1 din Satu Mare, format din copiii Crăciun Andrei şi Cardoş Darius, sub îndrumarea doamnelor educatoare Weibel Katalin şi Rusu Hajnalka.

Locul 3 a revenit unui singur echipaj, cel format din copiii Roman Daria şi Varodi Eliza, coordonaţi de doamnele Sabou Florica şi Toth Mariana, aceştia reprezentând cu cinste GPP Voinicelul corp C, program normal.

Toţi copiii au primit diplome şi premii din partea organizatorilor, GPP 14 Mai, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare şi Inspectoratul Şcolar, iar doamnele au fost felicitate pentru contribuţia deosebită pe care o au în promovarea educaţiei rutiere în rândul celor mici.

Tags: concurs  suntem mici  circulam corect  editia x  
905 vizite
Distribuie pe