Locale Altele
Marti, 18 Iunie 2019
Marti, 18 Iun 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Jandarmii sătmăreni au desfășurat acțiuni la Școala „Lucian Blaga”
Jandarmeria Satu Mare  - Marti, 31 Mai 2016

Marţi, cu începere de la ora 10.00, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare a  desfăşurat o acţiune cu elevii clasei I a Şcolii Gimnaziale „Lucian Blaga”.


Acţiunea s-a desfăşurat la solicitarea  directorului şcolii, Gozar Ioan şi a prof. învaţător Rodica Corondan de a sprijini demersul educaţional, în sensul creşterii şi educării elevilor într-o societate « În siguranţă şi  fără violenţă !» şi are la bază acordul partenerial încheiat între cele două instituţii.

Astăzi, jandarmii sătmăreni, au discutat cu elevii despre respectarea normelor de conduită şi a legii atât pe timpul cât sunt la şcoală, cât şi în timpul lor liber, acasă sau pe stradă.


După prezentarea aspectelor teoretice, oamenii legii au urmărit atragerea audienţei spre dialog şi expunerea propriei păreri în scopul antivictimizării.

Apoi, discuţia s-a purtat în jurul  formelor de violenţă, elevilor le-au fost prezentate diferite aspecte referitoare la modul în care trebuie să  evite formele de violenţă, iar dacă sunt martori sau chiar victime, cum trebuie să acţioneze.

Totodată au fost purtate discuţii asupra  cauzelor generatoare ale violenţei şi asupra efectelor pe termen scurt, mediu şi lung ale violenţei asupra personalităţii copilului.

Pentru a face întâlnirea dintre cele două instituţii mai atractivă  pentru copii, jandarmii au pregătit surprize elevilor.

Şi pentru că se apropie cu paşi repezi Ziua Copilului, elevii  au primit din partea jandarmilor  dulciuri şi baloane colorate.


Activitatea a fost apreciată ca o reuşită de copii, dar şi de cadrele didactice.

La finalul activităţii, jandarmii le-au transmis copiilor şi cadrelor didactice vacanţă plăcută cu mult soare şi multe bucurii şi să nu uite să respecte regulile de conduită şi pe timpul vacanţei.

 

 

Tags: jandarmi  elevi  scoala  activitati  
1105 vizite
Distribuie pe