Locale Altele
Duminica, 18 August 2019
Dum, 18 Aug 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
S-a lansat campania „Îmi construiesc viitorul!”
Veronica Hodas  - Marti, 4 Aprilie 2017

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Satu Mare, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare organizează, în perioada 4 aprilie – 31 mai, campania de orientare vocațională „Îmi construiesc viitorul!” care este dedicată tuturor elevilor, dar în special celor din clasele terminale, adică clasa a VIII-a și a XII-a.

Lansarea campania a avut loc luni în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul ISJ Satu Mare de către inspectorul școlar general, Călin Durla, directorul CJARE, Sânziana Cristea și inspectorul școlar Adriana Dîngă.

Sânziana Cristea a precizat că obiectivele campanie sunt importante, iar printre acestea de numără informare elevilor cu privire la oportunitățile educaționale și de angajare pe piața muncii, identificarea profilului psihoaptitudinal și conștientizarea necesității procesului de planificare a carierei.

În ceea ce privește orientarea în carieră a elevilor, inspectorul școlar general, Călin Durla a menționat că  „avem idea unui proiect transfrontalier cu județe învecinate din Ungaria cu care să construim zece centre puternice de consiliere care să aibă o strategie de a informa și consilia elevii în ceea ce privește cariera care li se potrivește cel mai bine. Sper ca până la finalul anului aceast proiect să fie evaluat”.

Partenerii campaniei sunt Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord – Vest, Romanian Business Leaders, AJOFM Satu Mare, școlile și agenți economici din județ.

Programul campaniei:

“Ziua Porţilor deschise în licee” - 18 aprilie - 31 mai, în licee

Târgul Educaţiei  - prezentarea ofertei educaţionale a liceelor din zona Satu Mare - 12 mai, Casa Meșteșugarilor Satu Mare - prezentarea ofertei educaţionale a liceelor din Negreşti Oaş – 12 mai, în parcul din faţa primăriei Negreşti Oaş  

- prezentarea ofertei educaţionale a liceelor din Carei – 19 mai, Castelul Karolyi Carei

Conferinţe judeţene –”Vreau să fiu antreprenor!”

-  în Carei – Colegiul Tehnic ”Iuliu Maniu” (10 aprilie)

-  în Satu Mare – Colegiul Național ”Ioan Slavici” (11 aprilie)

Evaluarea psihologică a elevilor, cu scopul identificării intereselor și aptitudinilor pe care le au - 4 aprilie - 31 mai, în şcoli gimnaziale şi licee

Informarea elevilor din clasele a VIII-a despre oferta educațională a învățământului liceal și profesional, prin activități de consiliere colectivă – 4 aprilie - 31 mai, în şcoli

Organizarea şedinţelor cu părinţii elevilor din clasele a VIII-a, pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare în învăţământul liceal şi profesional - 11 - 31 mai,  în şcoli

Proces de recrutare şi selecţie a elevilor de clasa a XII-a pentru admiterea la instituţiile de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - 4 aprilie - 31 mai, în licee

Sondarea opțiunilor școlare și profesionale ale absolvenților de liceu - 4 aprilie -         31 mai, în licee

Participarea elevilor de clasa a XII-a la acțiuni de prezentare a ofertelor educaţionale ale universităţilor din ţară – 4 aprilie - 31 mai, în licee

Participarea elevilor la bursa generală a locurilor de muncă – 7 aprilie, Casa de Cultură a Sindicatelor

Întâlniri ale reprezentanţilor AJOFM cu elevii din şcoli, în vederea prezentării serviciilor instituţiei, a condiţiilor de angajare şi de încheiere a contractelor de muncă – 4 aprilie – 31 mai, în şcoli

Distribuirea Broşurii „Admiterea în învăţământul liceal şi profesional 2017” şi  diseminarea informaţiilor cuprinse în aceasta (în rândul elevilor din clasele a VIII-a) -    5 mai, în şcoli

Liceele şi şcolile gimnaziale au şi propriul program, corelat cu cel la nivel judeţean.

 

 

 

 

Tags: campanie vocationala  satu mare  
416 vizite
Distribuie pe