Noul an şcolar reprezintă începutul unor noi planuri, proiecte, dar şi al unui cumul de noi griji. Pentru siguranţa copiilor şi a elevilor, Poliţia Română a lansat campania Şcoala în siguranţă, menită să le reamintească elevilor şi părinţilor să fie vigilenţi şi să se apere de posibilele pericole ce pot apărea în traficul rutier, pe internet, în relaţia cu necunoscuţii sau chiar prin escaladarea unor conflicte în mediul şcolar.
Astfel, luni, 18 septembrie, poliţiştii sătmăreni au organizat acţiuni preventive la Liceul cu Program Sportiv. Vedetele zilei au fost cei mai mici elevi ai şcolii, cei din clasa pregătitoare, aflaţi sub îndrumarea doamnei învăţătoare Cosma Mariana.
Aceştia au repetat principalele reguli de circulaţie pe care trebuie să le cunoască în calitate de pietoni, pasageri sau biciclişti şi au învăţat şi reguli noi, care să le fie utile în drumul lor spre şcoală, spre casă sau spre locurile de joacă.
În finalul întâlnirii, reprezentanta Poliţiei, doamna subcomisar Hrihorişan Felicia, le-a oferit şcolarilor orare şi materiale pentru părinţi, astfel încât informaţiile aflate să ajungă la toţi membri familiei lor şi să poată fi mai uşor respectate.
O altă întâlnire a poliţiştilor a avut loc în aceeaşi zi, împreună cu elevii clasei a VI-a, coordonaţi de doamna dirigintă, prof. Ramona Bandi. Au fost discutate aspecte legate de violenţă, de la fapte aparent fără importanţă cum sunt loviri, împingeri, bruscări ale colegilor, până la consecinţe dramatice pe care violenţele intenţionate sau neintenţionate le pot avea.
Mesajul central al discuţiilor a fost acela că violenţa îţi poate schimba viaţa într-o clipă, motiv pentru care orice tendinţă de agresiune fizică trebuie cântărită prin prisma posibilelor efecte pe termen lung. Pentru ca acest mesaj să ajungă a fi înţeles în profunzime, elevii au primit şi materiale informative privind răspunderea penală a minorilor şi principalele reguli de comportament care-i pot ţine departe de infracţiuni, dar şi de victimizare.
Pentru un acces mai facil al adulţilor preocupaţi de educaţie la informaţii preventive, în mediul online a fost creat pe site-ul IPJ Satu Mare/Campanii, o secţiune Şcoala în Siguranţă, unde sunt postate scurte mesaje dedicate siguranţei copiilor şi elevilor.