Locale Altele
Luni, 18 Octombrie 2021
Luni, 18 Oct 2021
Educație rutieră pentru elevii din Odoreu
Poliția Satu Mare  - Vineri, 27 Aprilie 2018

Joi, în cadrul programului ,,Școala Altfel: să știi mai multe, să fii mai bun!”, polițiștii sătmăreni au fost invitații elevilor și ai cadrelor didactice din comuna Odoreu.

Sub coordonarea  doamnei director a Școlii Gimnaziale – Sarca Livia, la Odoreu s-a desfășurat un amplu proiect educațional, având ca temă ,,Educația rutieră pentru cei mici și cei mari”.

 Cu scopul de a preveni  producerea accidentelor de circulație în rândul elevilor, prin însușirea corectă a regulilor de circulație și respectarea acestora, activitățile s-au desfășurat pe ateliere de lucru, oferind posibilitatea elevilor să participe, prin rotație, la toate secțiunile proiectului.

 Astfel, cei 345 de elevi participanți au urmat un parcurs aplicativ pe covorul -machetă care conține diferite trasee. Indiferent de traseul ales de elevi, aceștia au întălnit în drumul lor, de la punctul de plecare până la cel de sosire, diverse semne și indicatoare de circulație pe care au trebuit să la respecte.

Totodată, elevii au participat la sesiunile de informare susținute de către polițiștii din structura de prevenire și relații publice și s-au implicat activ în demersurile realizate împreună cu șeful de post al comunei și reprezentanți ai Poliției Locale în traversarea străzii, oferirea unor emoticoane care încurajau (fețe zâmbitoare) sau atenționau (fețe triste) participanții la trafic, devenind pentru o zi ,,mici polițiști” .

Secțiunea proiectului cea mai așteptată de către elevi a fost concursul de îndemânare cu bicicleta, coordonat de polițistul din structura rutieră, concurs care s-a desfășurat pe două paliere: o probă teoretică – verificarea cunoștințelor din domeniul rutier, axate pe respectarea regulilor de circulație, cunoașterea semnificației indicatoarelor de circulație și a legislației care reglementează domeniul și o probă practică – parcurgerea unui traseu stabilit, în vederea evaluării aptitudinilor bicicliștilor în ceea ce privește dexteritatea, îndemânarea și coordonarea.

Aspectul inedit l-a constituit aplicația creată de doamna profesoară de informatică a școlii, care a reușit să îmbine clasicul cu modernul, prin folosirea tehnologiei  - telefonul mobil, în scop educativ – verificarea cunoștințelor însușite din domeniul rutier. Astfel, elevii au folosit telefoanele mobile pentru a accesa aplicația, a se înscrie la concurs și a răspunde întrebărilor din chestionarul de circulație, aplicația facilitând apoi, corectarea răspunsurilor, centralizarea rezultatelor și stabilirea clasamentului final.

Concursul de desene pe tema ,,siguranța rutieră”, la care au participat atât elevi ai ciclului primar, cât și elevi de gimnaziu, prin expoziția realizată la care au avut acces toți participanții și invitații, a fost o altă secțiune a proiectului care a captat atenția celor prezenți, creațiile realizate exprimând modul optimist în care cei mici și mari percep realitatea din traficul rutier.

La final, toți participanții la concursuri au fost premiați.

Pentru implicarea și participarea creativă la activitățile din cadrul proiectului, reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare li s-au oferit diplome de merit.

SIGURANȚA RUTIERĂ – constituie o preocupare a polițiștilor sătmăreni, deziderat  ce va fi atins prin organizarea și în viitor a unor astfel de proiecte educaționale.

Tags: educatie  rutiera  elevi  odoreu  
1504 vizite
Distribuie pe