Locale Altele
Vineri, 18 Octombrie 2019
Vin, 18 Oct 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Vineri vor fi prezentate formulele de educație duală la Liceul „Hám János” din Satu Mare
Autonet  - Joi, 28 Martie 2019

Vineri, 29 martie, în cadrul acțiunii Săptămâna meseriilor”, Liceul Teologic Romano-Catolic “Hám János” împreună cu firmele partenere, îi așteaptă pe acei elevi ai claselor a VIII-a care doresc să primească informații și îndrumare, în ceea ce privește viitorul lor parcurs școlar. Modulul de educație profesională acreditat de la Hám János” poate funcționa, în urma adoptării unei ordonanțe de urgență, și în sistem dual, începând cu toamna trecută.

Toate specializările (electronist, ospătar, bucătar) se bucură de succes, dar în special secția de tehnicieni electroniști, sprijinită de Autonet Import, pentru care, anul trecut, înscrierile au depășit locurile disponibile.

Domeniul auto și cel al întreținerii și reparării vehiculelor este unul dintre segmentele cu cea mai dinamică și stabilă creștere în Europa, în România, spre exemplu, parcul auto se mărește anual cu jumătate de milion de vehicule. Astfel, nu este de mirare că tot mai mulți elevi identifică și optează pentru această alternativă profesională.

Educația duală, cu o tradiție de un secol în țările vestice, a fost reintrodusă în România după o pauză de douăzeci de ani, printr-o ordonanță de urgență, la presiunea sectorului privat și a diverselor asociații profesionale, având ca bază recunoscutul model german. În Satu Mare, elevii clasei duale de electronică își primesc cunoștințele legate de materiile de bază în impozanta clădire a Liceului “Hám János”, recent renovată, în timp ce informațiile legate de partea profesională sunt însușite cu ajutorul firmelor partenere locale. Mentoratul și sprijinul principal al clasei este asigurat de Autonet Import, compania oferind elevilor, printre altele, burse de merit, echipamente de protecție, asigurare de sănătate. Însă și alte firme cu renume contribuie la pregătirea profesională a tinerilor liceeni, cum ar fi reprezentanța locală a BMW, Technosam și atelierele service de prestigiu ale județului.

Ádámkó István Csaba, director:  „Liceul Teologic Romano-Catolic Hám János consideră că una dintre misiunile sale este să sprijine și mobilitatea socială a elevilor proveniți din păturile socio-culturale cu o situație dificilă, și să asigure cât mai multor tineri un viitor viabil, în țara lor. Visez la o școală profesională în care are loc un proces educativ de calitate, cu ingineri, tehnicieni, profesori pregătiți. Visez la o școală profesională în care cei mai buni elevi sunt deschiși și la aprofundarea cunoștințelor, iar după încheierea studiilor doresc să se angajeze și să își găsească locul lor în societate în mod cinstit și cu pricepere. Unul dintre pilonii de bază a acestei forme de învățământ este educația practică, însușirea informațiilor utile. Dorim să ne îndeplinim țelurile alături de firme locale care au dovedit calitate excelentă, în segmentul lor de activitate. Astfel de parteneri ne sunt Autonet Import, Technosam, complexul terapeutic și de agrement Aquastar, restaurantul No Pardon, respectiv restaurantul Gemelli. ”

Csapó-Ilyés Attila-Csaba, director adjunct: “Asigurăm pregătire orientată către elev, în săli de clasă echipate excelent, cu profesori și tehnicieni foarte pregătiți. Elevii beneficiază de programe diverse, bibliotecă bogată, activități sportive, internat și posibilitate de a lua masa și oportunități de practică profesională în străinătate. Admiterea candidaților se realizează pe baza mediei obținute în gimnaziu și a mediei notelor obținute la examenul de capacitate.”

Cornel Bertea Hanganu, expert guvernamental în învățământ dual: “În vara anului trecut, la invitația Autonet Import, am avut întâlniri cu reprezentanți ai firmelor și ai Camerei Meșteșugarilor din Satu Mare. În timpul întâlnirilor am prezentat oportunitățile pe care ordonanța de urgență le facilitează. Am simțit imediat că acești întreprinzători înțeleg esența acestei oportunități și au nevoie de ea și, mai mult, imediat după aceste întâlniri, au și acționat: Autonet Import și Liceul Hám János au transformat în timp record, doar două săptămâni, clasa profesională într-o clasă cu învățământ dual. În perioada următoare, am fost invitat de Autonet Import la patru conferințe, în cadrul cărora s-au consultat cu responsabilii rețelelor de service-uri auto. Am prezentat sistemul de învățământ dual la peste 500 de persoane, prezente la aceste conferințe, iar acum, Autonet este mentorul, sprijinul și resortul din spatele învățământului dual nu doar în Satu Mare, dar și în Cluj-Napoca, Suceava și București. Recent, am înregistrat un nou concept, numit Școala Fără Șomeri, care este strâns legat de formarea duală, ținând cont de faptul că elevii care își finalizează studiile urmând această formă de învățământ, vor avea asigurat un loc de muncă.”

Astfel, evenimentul de vineri reprezintă o ocazie excelentă pentru ca părinții și elevii de clasa a opta să se informeze asupra acestor oportunități care nu oferă absolvenților doar educație de calitate, dar și un viitor sigur și un mijloc de trai aici, în țara noastră.

Evenimentul se desfășoară începând cu ora 9:00, în sălile de clasă și curtea Liceului “Hám János”, de pe strada Alexandru Ioan Cuza, și se încheie la ora 13:00.

Tags: meserii  invatamant dual  liceu  ham janos  
432 vizite
Distribuie pe