În această perioadă de pandemie am avut timp să reflectăm la faptul că cerințele în materie de competențe s-au schimbat, tot mai multe locuri de muncă necesită competente digitale și lingvistice.
Actualizarea competențelor în vederea pregătirii pentru viața de după pandemie devine tot mai importantă.
Învățarea unei limbi străine sau dobândirea unor competențe digitale reprezintă o investiție în viitorul dvs. și oferă mai multe posibilități de a accesa un nou loc de muncă. Asimilarea unei limbi străine de circulație internaționala vă va ajuta să vă descurcați excelent într-o mulțime de țări din lumea întreaga.
Fundația Hans Lindner organizează în toamna 2020 următoarele cursuri:
-Curs de limba germană, nivel începător - data începerii 29 septembrie 2020
-Curs de limba germană, nivel intermediar - data începerii 29 octombrie 2020
-Curs de limba engleză, nivel începător - data începerii 1 octombrie 2020
-Curs de limba rusă online, nivel începător și intermediar – data începerii 6 octombrie 2020
-Curs de operare calculator pentru începători – data începerii 5 octombrie 2020
Locația: Centrul de Training Hans Lindner, Piața George Boitor nr. 11.
Înscrierile se primesc până la data de 22 septembrie 2020 la sediul Fundației, str. Ceahlăului nr. 38 sau online, www.fundatiahanslindner.ro, secțiunea Cursuri Fit for life.
Durata cursurilor de limbi străine este de 30 ore, respectiv durata cursului de operare calculator este de 20 de ore.
Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la telefon 0261-715136.