Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, a semnat marți, la Ministerul Dezvoltării, șapte contracte de finanțare pentru proiecte de renovare energetică a unor instituții de învățământ, în cadrul PNRR - Componenta 5.
Până în prezent, Primăria Carei a semnat contractele de finanțare pentru nouă proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea totală a acestora este de 31,86 milioane lei.
Cea mai mare valoare o are finanțarea pentru renovarea energetică a Liceului Tehnologic Iuliu Maniu- 15,87 milioane lei. Celelalte șase contracte de finanțare semnate marți vizează renovarea energetică a următoarelor instituții de învățământ: Grădinița cu Program Prelungit Nr.1/A str. Progresului - 1,294 milioane lei, Grădinița cu Program Prelungit Nr.1/B str. Agrară- 1,25 milioane lei, Grădinița cu Program Prelungit Nr.2 - 1,53 milioane lei, Grădinița cu Program Normal Nr.8 - 705.000 lei, Grădinița cu Program Normal Nr.9 - 567.000 lei, Grădinița cu Program Normal Nr.9 - 543.000 lei.
La începutul lunii decembrie, reprezentanții Primăriei Carei au semnat alte două contracte de finanțare prin PNRR: pentru renovarea energetică moderată a sediului Primăriei Carei- 6,92 milioane lei, respectiv actualizarea/elaborarea și transformarea în format digital a documentațiilor de amenajarea teritoriului și urbanism ale municipiului Carei - 3,15 milioane lei.
”Continuăm să dezvoltăm Careiul prin intermediul proiectelor din fonduri europene. Ne-am concentrat asupra instituțiilor de învățământ, iar cu aceste finanțări aprobate le vom face mai eficiente din punct de vedere energetic. Ne bucură faptul că am reușit să obținem fonduri și pentru Liceul Tehnologic Iuliu Maniu, care își desfășoară activitatea într-o clădire monument istoric, cu o valoare deosebită pentru orașul nostru” - a declarat primarul Eugen Kovacs.
”Clădirea, un vechi edificiu arhitectonic al Municipiului Carei, construită în anul 1790, a avut de-a lungul istoriei sale diferite destinații, fiind înscrisă în Patrimoniul cultural național al României. Pe lângă celelalte lucrări din cadrul prezentului proiect, se au în vedere atât înlocuirile, cât și restăurările tâmplăriilor interioare și exterioare, mizându-se pe valoarea istorică a acestora. Astfel, clădirea își va recăpăta farmecul de odinioară, aducând un plus imaginii municipiului Carei, respectiv județului Satu Mare. Toate aceste demersuri fac cinste Liceului Tehnologic ”Iuliu Maniu” Carei și ne fac să conștientizăm privilegiul de a ne desfășura activitatea într-o astfel clădire monument istoric. Proiectul de renovare energetică moderată a Liceului Tehnologic Iuliu Maniu va facilita accesul la o educație de calitate, oferind condiții optime pentru desfășurarea unui proces instructiv educativ la standarde europene” - a declarat directorul Liceului Tehnologic Iuliu Maniu, Mihaela Nuna.
Primăria Carei a depus spre finanțare în cadrul diferitelor componente ale PNRR un număr de 18 de proiecte, în valoare totală de 92,17 milioane lei.