Două clase de elevi de la Colegiul Naţional „Ioan Slavici” şi alte trei de la Şcoala Generală „Vasile Lucaciu” au participat astăzi la o dezbatere pe diferite teme la sediul poliţiei sătmărene cu ocazia Zilei Porţilor Deschise pentru elevi, acţiune desfăşurată în cadrul săptămânii prevenirii criminalităţii.
Elevilor le-au fost prezentate materiale cu tematici rutiere şi prevenirea delicvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. Elevii interesaţi de o carieră militară au aflat şi ofertele de şcolarizare pentru anul 2008-2009 la şcolile militare aflate în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. În final au vizitat laboratorul criminalistic din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Centrul de Monitorizare a Traficului Rutier. Liceenii au mai asistat la o demonstraţie a unei echipe a Departamentului de Intervenţie Rapidă.
În primele 6 luni ale acestui an, în judeţul Satu Mare 44 de minori au săvârşit 59 de fapte penale, din care 28 răspund penal, potrivit legii. Dintre aceştia, 27 minori au vârsta sub 16 ani, iar 17 au vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, majoritatea fiind în situaţia de abandon şcolar sau frecvenţă redusa la cursuri. Cele mai multe infracţiuni le reprezintă furturile, urmate de tâlhării şi infracţiuni la regimul circulaţiei.