Locale Altele
Miercuri, 24 Iulie 2019
Mie, 24 Iul 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Şcoală de DJ la Satu Mare
Sergiu Lenghel  - Joi, 25 Februarie 2010

Cursuri speciale pentru DJ vor fi organizate, în premieră în oraşul nostru, din luna aprilie, la Şcoala de Arte, acestea având o durată de trei luni.

Anunţul a fost făcut joi în cadrul unei conferinţe de presă de directorul Şcolii de Arte, Mircea Deac, respectiv inspectorul zonal din cadrul Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), Dacian Codreanu.

 

Acesta din urmă va preda tot ce este legat de legislaţia în vigoare privind drepturile de autor, în condiţiile în care fiecare persoană care pune muzică la un eveniment trebuie să fie autorizat.

 

Prin urmare, aceste cursuri intensive nu vor face altceva decât să-i pună în legalitate pe DJ-ii care prestează la negru, însă se pot înscrie şi începătorii sau cei care vor să-şi perfecţioneze aceste abilităţi. Înscrierile se pot face în orice zi, iar cursurile săptămânale vor începe din luna aprilie.

 

Pe lângă legislaţia în domeniu, cursanţii vor putea afla cum se lucrează cu aparatura de DJ, alături de inginerul de sunet Cristian Chiorean, angajat al Şcolii de Arte. De asemenea, odată pe lună se va aduce şi un DJ din ţară sau din Ungaria, pentru ca cei interesaţi de această meserie să poată învăţa şi de la cei deja consacraţi.

 

Potrivit directorului Mircea Deac, costul acestor cursuri este destul de mic comparativ cu cel practicat la Timişoara, unde se află cea mai apropiată şcoală de DJ. Taxa pentru cele trei luni a fost stabilită la 750 lei, cu posibilitatea achitării în mai multe rate.

 

Pentru a deveni meseriaşi cu acte în regulă, la terminarea cursurilor de DJ se va acorda o diplomă acreditată de Ministerul Culturii şi de toate instituţiile cu atribuţii în acest sens.

 

Inspectorul UPFR, Dacian Codreanu, afirmă că în momentul de faţă doar jumătate dintre DJ-ii sătmăreni sunt autorizaţi, restul fiind aşteptaţi să urmeze aceste cursuri, mai ales că deja s-au anunţat înscrieri şi din judeţele învecinate, semn că nu sunt puţini cei care vor să intre în această breaslă.

Tags: scoala  dj  arte  
7319 vizite
Distribuie pe