Se împlinesc 70 de ani de la intrarea în vigoare a ceea ce unii îl numesc Dictat scris chiar sub forma Diktat , iar alții Arbitrajul de la Viena, semnat în data de 30 august 1940, în urma căreia România a pierdut Transilvania de Nord în favoarea Ungariei.

Fiind un oraș de graniță, Satu Mare a fost printre primele localități în care la data de 6 septembrie 1940 au defilat trupele de honvezi conduse de amiralul Horthy Miklos, într-o paradă la care, ne place sau nu, a asistat o bună parte a populației orașului și nu puțini au fost cei care au presărat un adevărat covor de flori sub copitele legendarului cal alb al guvernatorului de atunci al Ungariei.

Ce a urmat acestui moment a lăsat răni adânci, neînchise nici până în zilele noastre, și tensiuni mocnite între naționalitățile conlocuitoare din această regiune, iar aici nu ne referim doar la români și maghiari.

Bunicii noștri povesteau despre previziunile sumbre ale vecinilor evrei, care au început să-și facă planuri de supraviețuire din momentul în care primul honved a trecut granița trasată la Trianon. Degeaba. Până la sfârșitul războiului, aproape întreaga comunitate evreiască a dispărut din populația Transilvaniei de Nord.

Nu trebuie să uităm nici drama șvabilor, pedepsiți in corpore la sfârșitul războiului pentru „vina” de a fi fost „loiali” națiunii germane infestată de ideologia fascismului și aliată cu regimul horthyst.  Era greu de explicat atunci că recrutările SS-ului și ale Wehrmacht-ului în rândul comunităților germane din Transilvania în timpul războiului erau cam tot atât de „voluntare” cum au fost și înscrierile „de bunăvoie” ale țăranilor în cooperativele agricole de după război.

Având toate acestea în memoria colectivă, inițiativa noii conduceri a Muzeului Județean de a organiza la Satu Mare o conferință științifică pe tema Dictatului de la Viena este o acțiune curajoasă și lăudabilă, mai ales că, din câte știm noi, niciodată nu s-a mai întâmplat până acum să se adune într-o sală mai mulți istorici cunoscuți, somități ai lumii academice din România, Ungaria și Ucraina, pentru a discuta obiectiv, sine ira et studio, despre un subiect atât de sensibil din trecutul celor trei popoare.

„Nu dorim neapărat să presărăm sare peste cicatricile rănilor din trecut, dar nici nu credem că cea mai bună soluție este să aruncăm totul sub preș” – a anunțat de la bun început directorul Muzeului Județean, Liviu Marta.

Printre cei care prezintă în aceste zile analize istorice ale perioadei de la mijlocul secolului trecut se numără dr. Stelian Mândruț și dr. Ottmar Trașcă - cercetători la Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, dr. Alexandru Ghișa – reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe, Nagy Mihaly Zoltan – director adjunct al Arhivelor Naționale ale României, dr. Valentin Orga – profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, dr. Vasile Ciobanu de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, dr. Cornel Grad și dr. Claudiu Porumbăcean din partea Universității de Vest „Vasile Goldiș”, dr. Romsics Ignac, dr. Kolontari Attila și dr. Seres Attila – cadre universitare din Ungaria, precum și Zan Mykhaylo și Ofitsynskyy Roman – din partea Universității Naționale din Ujgorod.

În prezentările lor, specialiștii analizează toate aspectele politicilor interne și  externe ale țărilor din această regiune în preajma izbucnirii celui de-al II-lea Război Mondial, participarea acestor țări la marea conflagrație, problemele minorităților naționale, influențele Marilor Puteri în zonă, alianțele interstatale, evoluțiile de pe scenele politice din regiune, trasarea granițelor etc.

Totul se desfășoară într-o atmosferă neverosimil de amicală, într-o sală în care sunt prezenți veterani de război, profesori de istorie de la liceele sătmărene, oameni de cultură și tineri care au auzit doar frânturi de povești despre perioada respectivă și sunt interesați să afle adevărul istoric direct de la specialiștii în domeniu.

Se discută deschis despre masacrele de la Ip și Treznea, dar și despre atrocitățile comise de Gărzile Maniste, într-un stil care era de neconceput chiar și în urmă cu zece ani. Participanții la conferință continuă discuțiile cu însuflețire, dar și cu multă politețe și bunăvoință reciprocă chiar și în pauzele de cafea, iau prânzul și cina împreună, iar pentru vineri au programată o excursie în zona Careiului.

Chiar dacă pare a fi o acțiune elitistă, ale cărei efecte nu vor ajunge prea repede la maneliștii rămași la nivelul disputelor gen „Ardealu-i a noastră”, nu putem să scăpăm de ideea că aceasta ar putea fi o șansă extraordinară pentru Sătmar prin instituirea unei tradiții în organizarea unor asemenea evenimente, care ar putea căpăta chiar notorietate internațională, potrivindu-se perfect cu natura relațiilor actuale existente între comunitățile română și maghiară din orașul și județul nostru.

Cei care mai vor să „prindă” ceva din prezentările participanților la conferință, o pot face vineri, între orele 10 – 14, în sala festivă a Muzeului Județean.

Felicitări celor de la Muzeul Județean pentru această idee! În sfârșit, se întâmplă ceva interesant. That’s the way!