Locale Altele
Sambata, 20 Iulie 2019
Sam, 20 Iul 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Cursuri gratuite de echitaţie pentru copiii sătmăreni
Florin Răchitan  - Luni, 28 Februarie 2011

Primarul Iuliu Ilyes, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor şi Deţinătorilor de Cai, Antal Istvan, şi asistent managerul de proiect Adriana Lenghel au prezentat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, proiectul prin care 175 de copii sătmăreni vor avea ocazia să înveţe gratuit să călărească.

 

Proiectul ECVESTRO va fi pus în aplicare în parteneriat cu un ONG specializat din judeţul vecin din Ungaria, beneficiind de finanţare europeană.

În cadrul proiectului vor fi organizate cursuri gratuite de echitaţie pentru un număr total de 175 copii şi tineri din Satu Mare, un sfert din locuri fiind rezervate unor copii cu dizabilităţi sau proveniţi din familii sărace, selectaţi de ONG-uri sătmărene.

 

Pe celelalte 129 de locuri se pot înscrie copii sau tineri din Satu Mare cu vârsta cuprinsă între 8 şi 18 ani. Înscrierile încep în 1 martie şi se pot face până în 18 martie într-una din următoarele locaţii: Cabinetul Primarului, camera 12 din Primărie sau Centrul Europa de la parterul Primăriei.

 

În aceste birouri, părinţii copiilor interesaţi vor primi taloane pe care trebuie să le completeze cu datele personale, după care trebuie să le introducă în urnele amplasate în acest scop. În cazul în care numărul taloanelor va depăşi numărul locurilor disponibile, reprezentanţii presei vor extrage din urne taloanele cu numele celor care vor beneficia de cursurile gratuite.

 

Cursurile vor începe în luna aprilie, fiecare copil urmând să beneficieze, în prima fază, de zece ore gratuite de călărie, cu asistenţa unor specialişti.

Apoi se va organiza un concurs la nivel local în urma căruia vor fi selectaţi 100 de tineri care vor putea să continue cursurile gratuite.

După încă zece ore gratuite se va organiza un nou concurs, de data aceasta la Mateszalka, unde se vor califica 50 de tineri din Satu Mare şi 50 din judeţul vecin Szabolcs-Szatmar-Bereg, care vor avea dreptul la alte 10 ore de cursuri gratuite.

 

„Este foarte posibil ca în urma acestor cursuri să descoperim copii talentaţi care au şansa să devină viitori campioni olimpici ai României la sporturile ecvestre” – a declarat Antal Istvan.

1995 vizite
Distribuie pe