Locale Altele
Sambata, 20 Iulie 2019
Sam, 20 Iul 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Scrisoare pastorală de Crăciun
Episcopia Romano-Catolică Satu Mare  - Miercuri, 24 Decembrie 2014

Dragi Credincioşi!

Sărbătorim Crăciunul. Secvenţele legate de Crăciun prind viaţă şi auzim vestea îngerului, când apare în faţa păstorilor cuprinşi de strălucirea gloriei Domnului: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul.” (Lc 2,11).

Dorului nestins după Dumnezeu al poporului ales, dorinţei nemăsurate a omenirii ce bâjbâia în întunericul păcatului i-a răspuns Dumnezeu: S-a născut Mesia în Betleem. Nu într-un palat regal, nici măcar în oraş, ci într-un grajd aflat la marginea lui.

Îngerul le-a oferit ca semn păstorilor faptul că vor găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle. Pentru păstori, care au văzut strălucirea luminoasă a lui Dumnezeu deasupra păşunilor, este suficient acest semn.

Credinţa lor nu este pusă în pericol de sărăcia aparentă a Mântuitorului, ei văd deja în profunzime. Ei văd că cele spuse de înger sunt adevărate. Astfel păstorii se întorc cu bucurie. Îl laudă pe Dumnezeu şi Îl preamăresc pentru ceea ce au auzit şi văzut.

Dar, Fraţi şi Surori, povestea Crăciunului nu se referă doar la faptul că Dumnezeu s-a făcut om, ci ne vorbesc şi împrejurările în care S-a născut. Astăzi am spune că este născut într-o sărăcie lucie, izgonit din oraş, între străini, într-un loc jalnic, într-un grajd, ca să exprime şi prin aceasta fraternizarea cu oamenii săraci, proscrişi, uitaţi şi vinovaţi.

Aceasta este mai mult decât o simplă consolare. Oare nu doreşte prin aceasta să ne transmită,  văzând familii din ce în ce mai multe şi mai sărace, din ce în ce mai mulţi bătrâni uitaţi şi rămaşi singuri, din ce în ce mai multe persoane fugite din ţara lor, oameni în căutarea unui adăpost, că această lume a noastră este aceea în care El vrea să se nască din nou? Deoarece atât de departe merg bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu.

Ba mai mult, „a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (In 1, 11). Oare şi astăzi s-ar întâmpla tot aşa ca în timpul primului Crăciun? De atunci ştim că „Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu”. (In 1, 12)

Îmi arunc privirea asupra tumultului de Crăciun al lumii noastre predispuse la superficialitate, a oamenilor care aleargă de colo-colo şi mă gândesc: oare ce-i determină, ce-i impulsionează ca să-şi asume atâta oboseală şi sacrificii în pregătirea sărbătorilor? Cred, fără să fiu departe de adevăr, că nu este altceva decât o dorinţă tainică de dragoste adevărată şi pace. Ca, măcar pentru câteva zile, să fie o altă atmosferă decât cea obişnuită.

O, dacă ar înţelege, că şi de Crăciunul zilelor noastre este valabil acest răspuns biblic: „astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul” (Lc 2, 11). Da, dorinţa noastră tainică ca să se întâmple ceva cu noi cu totul deosebit este atât de îndreptăţită încât şi Dumnezeu a luat-o în serios, trimiţându-l în lume ca Mesia pe unicul Său Fiu, cu acea misiune ca cei care îl primesc să se transforme, să devină oameni mai buni şi să se umple de dragoste şi pace adevărată.    

Am citit undeva ce influenţă uluitoare de transformare în bine a exercitat un copilaş asupra căutătorilor de aur corupţi. Aceşti căutători de aur erau nişte aventurieri adunaţi laolaltă din diferite locuri. Între ei erau şi câţiva trecuţi prin închisoare. Cei mai mulţi erau beţivi, oameni ajunşi la periferia societăţii. Se înjurau şi se certau în permanenţă. Purtau un adevărat iad în sufletul lor...

Odată, unul dintre ei a găsit în pădure un copilaş care abia putea face câţiva paşi şi l-a dus cu sine în colonia lor. Unii l-au întrebat de ce nu l-a sugrumat sau de ce nu l-a lăsat să piară? Dar cei mai mulţi i-au apărat şi au hotărât să crească copilul. Încetul cu încetul s-au implicat toţi. Odată cu trecerea timpului şi-au făcut ordine în colibele lor mizerabile, plantând şi flori în jurul lor. În faţa copilului nu au mai îndrăznit să se răstească unul la altul şi astfel au ajuns să se înjure şi să se certe din ce în ce mai rar. Prezenţa copilului i-a transformat în mod inconştient.

Pruncul Isus este pentru noi un astfel de copil, care – dacă-l primim – ne transformă şi pe noi şi ne face mai buni.

Urându-vă tuturor un Crăciun plin de haruri şi un An Nou fericit, binecuvântat de Dumnezeu, vă dau cu multă bucurie binecuvântarea mea arhierească.


Satu Mare, Crăciunul anului 2014                                                   †Eugen                                                                                                                       episcop                    

1645 vizite
Distribuie pe