Vei vedea slava lui Dumnezeu!

Propoziţia din titlu a fost rostită la mormântul lui Lazăr (Ioan 11, 40) de către Domnul Iisus Hristos. Lazăr murise cu patru zile în urmă.

În situaţii de acest fel omul de rând strigă după răzbunare, trăieşte clipe de eşec şi de tragedie iminentă. Dar tocmai în această stare de pierdere totală, Iisus Hristos ne dăruieşte tuturor mesajul valabil pentru totdeauna: „Şi tu vei vedea slava lui Dumnezeu.”

Fiul lui Dumnezeu a îndrăgit familia lui Lazăr, iar aceasta a răspuns cu toata dăruirea la această legătură sufletească reciprocă. Din acest motiv şi aşteptările sunt mai mari faţă de Vindecător. Dar în ciuda aşteptărilor şi spre bucuria duşmanilor Mântuitorului, întâlnirea nu are loc. Cel din Nazareth întârzie!  În schimb, moartea ajunge la timp, ca o forţă irezistibilă, a cărei precursoare este boala incurabilă, urmată de întuneric, de neputinţă şi nelinişte. În cele din urmă bolnavul moare. Hristos întârzie!

Aşa îşi manifestă neliniştea şi astăzi bolnavii, văduvele, orfanii şi, de fapt, noi cu toţii, căci fiecare avem câte-un motiv: Hristos întârzie, nici nu are intenţia să vină, se ocupă de altceva şi, între timp, totul se pierde! Împreună cu surorile lui Lazăr şi noi înşine ajungem la concluzia că nu există leac împotriva morţii sau că, în cele de urmă, moare şi speranţa.

Analizând, totuşi, în profunzime evenimentul morţii şi resuscitării lui Lazăr, ajungem la concluzia că cei îndoliaţi aşteptau exclusiv vindecarea bolnavului. Odată cu moartea acestuia, ei nu au mai avut nici o pretenţie, au rămas doar acuzaţiile mai mult sau mai puţin ascunse, vorbele de reproş. Prezentul lor trist i-a orbit: însuşi pe Iisus îl consideră doar ca un prieten care întârzie. Singură Marta se ridică deasupra tristeţii şi sentimentului de neputinţă. La întrebarea lui Hristos, rosteşte acelaşi crez ca şi Petru: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. (Ioan 11, 27)

Iisus Hristos a şters linia de graniţă care se întindea între prezentul fără perspectivă şi viitorul plin de promisiuni, dar prea puţini sunt acei oameni care să recunoască situaţia nou-creată. Cu ocazia Paştelui se cuvine să ne examinăm pe noi înşine şi să ne punem întrebarea sinceră : Cine este cel mai important în viaţa noastră? Căci până când grijile, necazurile, propria noastră opinie sau propriile noastre fantezii sunt pe primul plan, nu putem să-i facem loc Mântuitorului. Până atunci stăpâna vieţii noastre este moartea, până atunci învierea este doar o poveste frumoasă, iar viaţa pe veci se află la o distanţă de neatins.

La  începutul începutului, Domnul Dumnezeu a creat viaţă din nimic, dar, păcătuind, omul a aruncat această viaţă  la marginea prăpastiei nimicirii. Şi astfel viaţa s-a întâlnit cu moartea. Este foarte probabil că – datorită fricii nostre – marea majoritate a oamenilor nu şi-a dat seama nici până astăzi de faptul că Hristos îi ridică din valea distrugerii pe toţi aceia care se apropie de El.

În momentul în care, apropiindu-se de mormântul lui Lazăr, Hristos spune că slava lui Dumnezeu va fi vizibilă, îi convinge pe cei prezenţi de faptul că acolo şi atunci ei recapătă nu numai o persoană dragă, dar şi credinţa propriei invieri. În persoana lui Lazăr revenit ei reprimesc nu doar o persoană vie, dar şi un frate, un prieten apropiat cu care comunitatea se întregeşte. Prin înviere, iată, Bunul Dumnezeu surprinde lumea cu o întregă gamă de minuni, la care nimeni nu s-ar fi gândit cu câteva ore înainte.

Dragi Fraţi! Iisus Hristos a sosit la casa lui Lazăr cu scopul de a-l trezi (Ioan 11, 11). În Noul Testament acest termen apare numai o singură dată, prin urmare este deosebit de important, este esenţial. Se trezeşte nu doar Lazăr, ci toţi din anturajul său. Şi cu toţii se luminează în privinţa adevărului vieţii prezente în perspectiva viitorului, căci ultima zi este a Domnului. Dar în acelaşi timp conştientizează marele îndemn venind dinspre viitor în perspectiva prezentului, căci „Eu sunt Învierea şi Viaţa!” chiar astăzi, spune Iisus.

Fie ca Paştele nostru să însemne trezire, viaţă şi speranţă plină de bucurii!

Oradea, în anul Domnului 2016, luna Paştelui

În legământul păcii,

Csűry István

 episcop