Locale Altele
Luni, 28 Septembrie 2020
Luni, 28 Sept 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Vineri începe novena Inimii lui Isus
Episcopia Romano-Catolică de Satu Mare  - Miercuri, 10 Iunie 2020

Vineri începe perioada de pregătire pentru hramul Inimii lui Isus din 21 Iunie. Timp de nouă zile, enoriașii se vor ruga pentru înnoirea inimilor lor după modelul Inimii lui Isus.

Sfintele liturghii în limba română ale novenei vor începe în fiecare zi de la orele 19:30 în curtea bisericii Calvaria - biserică închinată la fel ca și dieceza, Inimii lui Isus -, iar predicile din anul acesta vor dezvolta gânduri din litania Inimii lui Isus.

Astfel vineri, 12 Iunie Pr. Cristinel Bălan OFM Conv. de la comunitatea Sfântul Francisc de Assisi din Baia Mare va ține predica, pornind de la gândul „Inima lui Isus, Fiul Tatălui cel veşnic”; sâmbătă Pr. Fagea László cu titlul “Inima lui Isus, plăsmuită de Spiritul Sfânt în sânul Mamei, pururea Fecioare”; duminică Pr. Roman Ioan Laurențiu directorul general al Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare cu titlul „Inima lui Isus, unită întru fiinţă cu Cuvântul lui Dumnezeu”; luni diaconul Garcia Fernandez Daniel având ca și subiect „Inima lui Isus, nemărginită întru maiestate”; marți Pr. Pakot Géza SJ., spiritualul Liceului Teologic Romano-Catolic Hám János cu tema „Inima lui Isus, locuinţă sfântă a lui Dumnezeu”; miercuri Pr. Harsányi László, decan de Ardud cu titlul „Inima lui Isus, chivotul celui Preaînalt”; joi, Pr. Franț Gheorghe Felix, parohul comunității Sfântul Francisc de Assisi din Baia Mare având ca și subiect „Inima lui Isus, casa lui Dumnezeu şi poarta cerului”; vineri, 19 iunie Pr. Giurgiu Daniel parohul comunității din Iojib având ca temă „Inima lui Isus, focar arzător al dragostei”; iar sâmbătă, Pr. Dr. Ágoston Ferenc paroh de Beltiug va ține ultima predică a novenei pornind de la gândul „Inima lui Isus, sălaşul dreptăţii şi al iubirii”.

Enoriaşii sunt invitaţi să participe la Sfintele liturghii ale novenei, ca sărbătoarea de 21 Iunie să îi găsească cu inima pregătită.

1138 vizite
Distribuie pe