Locale Altele
Luni, 9 Decembrie 2024
Luni, 9 Dec 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Puşcăriaş premiat la un concurs pe teme religioase
Sergiu Lenghel  - Marti, 30 Martie 2010

Nouă deţinuţi din Penitenciarul Satu Mare au participat marţi la un concurs de cultură generală pe teme religioase. Cele zece întrebări sub forma unui test grilă le-au cam dat bătăi de cap puşcăriaşilor, iar unii n-au ştiut să răspundă la niciuna.

 

Preotul ortodox al Penitenciarului, Nicolae Stoia, cel care s-a ocupat de această activitate, afirmă că au existat mai multe persoane private de libertate care au dorit să participe la concurs, însă au fost selectate doar nouă dintre ele, care au arătat că sunt preocupate de viaţa creştinească.

 

Întrebările au fost legate de marea Sărbătoare Pascală ce se apropie, iar premiile au constat în diferite facilităţi specifice vieţii de detenţie.

 

Un fost absolvent de ASE, condamnat la 8 ani pentru infracţiuni economice, a câştigat concursul de cultură generală. Alexandru Manţa, în vârstă de 50 de ani, este cantor la biserica Penitenciarului şi a răspuns corect la nouă din cele zece întrebări.

 

"Am executat jumătate din pedeapsă, iar în septembrie intru în comisie şi sper să mă elibereze. De Paşti voi fi vizitat de soţia şi cele două fete ale mele" - a precizat deţinutul originar din Târgu-Mureş. Gabriel Donca s-a situat pe locul II, cu nota 8, iar Cristian Nica a fost pe locul III, obţinând nota 7.


Seria de activităţi organizate în Săptămâna Mare vor continua joi, când un număr de 16 deţinuţi vor participa la un concurs de tenis de masă.

Tags: penitenciar  concurs  cultura  
5093 vizite
Distribuie pe