Dragi credincioşi!

Toate întristările sufletului au fost spulberate dintr-odată de mesajul pascal al bucuriei -  Aleluia, prin care ni s-a transmis victoria lui Isus asupra morţii. Aleluia, mulţumire lui Dumnezeu, Cristos a înviat!

Nu spunem ceva nou, nici nu e voie să spunem altceva, decât să repetăm cuvintele Sfântului Paul: „Însă dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră şi zadarnică este credinţa voastră.” (1Cor 15,14). Dar Cristos a înviat şi, astfel, Paştele este Sărbătoarea sărbătorilor, care ne umple inimile cu noi speranţe şi puteri.

Nu este întâmplător, Fraţilor şi Surorilor, că în prima lectură am ascultat predica de la Rusalii a Sfântului Apostol Petru, care începe astfel: „Voi ştiţi...” El nu trebuie să intre în amănunte, pentru că toţi au auzit despre Isus, pe care Dumnezeu l-a uns cu putere şi Spirit Sfânt.

S-au putut convinge şi despre faptul că, pe unde a umblat, a săvârşit numai fapte bune, pentru că Dumnezeu a fost cu El. Dar în continuare spune: „Noi suntem martori la tot ceea ce a făcut El în ţara iudeilor şi în Ierusalim; ei l-au omorât, atârnându-l pe lemnul crucii. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi...” Petru şi-a amintit cum a alergat cu Ioan la mormântul gol, iar după aceea, despre întâlnirea cu cel Înviat şi convorbirile lor.

Noi suntem mărturisitori, noi suntem aleşi de Dumnezeu, ca şi profeţii din Vechiul Testament şi am primit în poruncă să vă vestim vouă iertarea păcatelor. Căci ce poate să însemne eliberarea de păcate, dacă nu intrarea în viaţa lui Isus. Mesajul creştin nu este altceva decât vestirea mărturiei învierii vieţii noi.

Isus nu s-a întors la viaţa pământească. A înviat pentru viaţa veşnică, care nu mai este supusă legilor naturale, nici legilor morţii. A intrat în acea viaţă veşnică pe care bunul Dumnezeu ne-o oferă tuturor. Ce-i spune Isus lui Nicodim:  „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Cel care pe toţi ne iubeşte ne-a creat temelia vieţii veşnice, atunci când L-a înviat pe Cristos. Învierea lui Cristos este viaţa noastră. Dacă Cristos a înviat, atunci şi noi vom învia.

Sunt mulţi cei care ştiu câte a făcut Isus în timpul vieţii sale pământeşti, dar sunt puţini cei care îl urmează în dăruirea totală care a caracterizat viaţa Lui. Această dăruire totală i-a marcat şi viaţa servului lui Dumnezeu, episcopul Ioan Scheffler. Astfel îşi descrie vocaţia, şi le recomandă preoţilor săi: „Sunt slujitorul lui Dumnezeu. Deci trebuie să înfăptuiesc voinţa Domnului. Acesta e scopul vieţii mele, ceea ce trebuie să-i cer sufletului meu prin rugăciune. Trebuie să treacă prin mine voinţa lui Dumnezeu şi să învăţ cea mai mare ştiinţă a vieţii spirituale: să accept, să transpun sau să îndur această voinţă sfântă. Trebuie să-i învăţ şi pe alţii ce înseamnă cererea din Tatăl Nostru: Facă-se voia Ta.”

În acest spirit a acceptat numirea sa ca episcop. De aceea s-a rugat, că dacă nu poate să devină episcop după voia lui Dumnezeu, atunci înainte de hirotonirea sa ca episcop, mai bine să moară. Şi-a îndeplinit misiunea sa de episcop cu dragostea şi dăruirea lui Isus, nu a căutat niciodată voinţa sa proprie, ci numai voinţa lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor celor încredinţaţi lui. Şi când Dumnezeu i-a oferit pâinea amară a exilului, a acceptat-o cu recunoştinţă. La fel ca greutăţile închisorii şi practicile rafinate ale răutăţii omeneşti.

Consolat de voinţa lui Dumnezeu, a acceptat-o chiar cu devotament, pentru că s-a gândit şi la răsplată. Deseori îl cita pe Sfântul Augustin, atunci când acesta vorbea despre ce ne aşteaptă în Împărăţia lui Dumnezeu: „Acolo ne vom odihni şi vom vedea; vom vedea şi vom iubi; vom iubi şi vom lăuda. Iată ce va fi la sfârşitul fără de sfârşit. Şi ce alt sfârşit avem, dacă nu să ajungem în împărăţia care nu va avea sfârşit?" (Sfântul Augustin: De Civitate Dei 22, 30)

În 6 decembrie 1952 a luat sfârşit viaţa şi suferinţa lui pământească, dar gloria lui din cer nu se va sfârşi niciodată. Fraţilor, nu putem avea nici pentru viaţa noastră un alt ţel. Dumnezeu a pregătit pentru noi toţi o împărăţie şi viaţă eternă prin învierea Fiului său Sfânt, care cu aceste cuvinte a intrat în viaţă: Iată, vin ca să fac voinţa ta, Dumnezeule! (Evr 10,7)

Dragi Fraţi şi Surori! Prin strigăte de bucurie să fim martori ai lui Cristos cel Înviat pentru familie, cunoscuţi şi pentru lumea întreagă. Să vadă toată lumea, toţi cei care ne vor întâlni, că noi de la Cristos cel Înviat am primit putere, curaj să înfruntăm greutăţile vieţii, pentru că ştim că această lume e trecătoare. Dar Cristos trăieşte şi, alături de El, vom trăi şi noi cei care, acolo unde existăm, construim Împărăţia lui Dumnezeu, prin harul lui Dumnezeu, prin sacrificiile noastre făcute din iubire. Cu toată iubirea inimii mele vă binecuvântez şi vă doresc tuturor sărbători pascale pline de pace.

Satu Mare, anul 2011, Sărbătoarea Paştelui                   † Episcopul Eugen