Dragii mei credincioşi! Aş dori să împărtăşesc mângâierea deplină a Crăciunului cu voi, cei pe care vă frământă şi vă înfricoşează atâtea. Şomajul, criza economică, gândurile şi suferinţele de fiecare zi nu sunt sub autoritatea noastră, nu le putem opri, însă astăzi sărbătorim naşterea Aceluia care le poate modera şi întoarce în favoarea noastră.

Naşterea unui copil este ea însăşi un mister. Abia te obişnuieşti cu gândul, când deodată, copilul de-o palmă se zbate în mâinile tatălui şi în braţele mamei.

Şi acest mister ne lărgeşte deja orizontul, aducând o bucurie nespusă în sufletul părinţilor şi rudelor. Se naşte o nouă viaţă, care este dătătoare de mari speranţe, indiferent de circumstanţele venirii sale pe lume.

Fecioara Maria şi Sfântul Iosif au experimentat cândva această bucurie şi speranţă, dar mai ales faptul - pentru care credinţa i-a încurajat şi îndreptăţit – că odrasla lor, căruia i-au dat numele Isus, s-a născut ca Mântuitor al lumii. Originea sa era misterioasă, de neînţeles şi pentru ei.

În faţa misterului Crăciunului omul credincios amuţeşte, căci ce ar mai putea spune despre acest incredibil demers generos al Creatorului, luat în deplină libertate. Dumnezeu ne-a iubit atât demult încât ne-a trimis un Mântuitor, care a devenit fratele nostru. Depăşind orice putere de înţelegere, el Emanuel, a înfăptuit profeţia lui Isaia, ceea ce înseamnă: Dumnezeu este cu noi. Nu scoate nici măcar un singur sunet, nu poate vorbi. Nu este în stare de nimic altceva, decât să accepte limitele şi darurile vieţii sale de copil.

Dar şi prin aceasta ne învaţă: „dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Aşadar, cine se va umili asemenea acestui copil, acela va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.” Mt 18, 3-4 . 

Faptul că Fiul lui Dumnezeu a apărut ca un prunc între noi, a însemnat pentru noi începutul noului timp al încrederii. Dumnezeu, devenit om, s-a lăsat în grija oamenilor. Măcar dacă am înţelege ce ascunde acest mister!

Fraţilor şi surorilor, dacă Dumnezeu s-a întrupat într-un copil aflat într-o situaţie grea, lipsit de apărare, având nevoie de ajutor, ca să ne arate cât de mult tânjeşte după dragostea noastră, atunci şi noi, de Crăciun,  am putea lua o hotărâre importantă ca să ne încredem din nou în Dumnezeu. Să acceptăm că suntem copiii lui Dumnezeu şi, în orice împrejurare a vieţii, vârstă, stare de viaţă, să alegem liber acest dar!
 

Să trăim astfel încât, noi acum, în prezenţa Tatălui, să fim copiii lui aici, în această lume! Să încercăm din  nou, în lumina faptului că suntem copii ai lui Dumnezeu, să ne definim, să ne conturăm prezentul şi trecutul. Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu totul se schimbă, iar figura lui Isus se oglindeşte încetul cu încetul şi în viaţa noastră. Desigur, este un proces lung până când ne integrăm din nou la nivelul încrederii din copilărie şi învăţăm să ne bizuim în iubirea Tatălui ceresc, iar când acest lucru se va întâmpla, va fi din nou pace în inimile noastre şi nu răzvrătire.

Iubiţi Fraţi şi Surori în Cristos! În prima duminică din Advent am anunţat Anul Misiunii, al cărui deviză este „Împreună la drum”. Dar cu cine altcineva am dori cel mai mult să fim pe calea vieţii noastre, dacă nu cu El, care a devenit om, doar ca să ne devină tovarăş de drum?     

Cu aceste gânduri şi cerând mijlocirea Fericitului episcop martir Ioan Scheffler le doresc dragilor mei credincioşi sărbători sfinte şi binecuvântate precum şi un An Nou fericit 

În Solemnitatea Naşterii Domnului - Crăciunul, Satu Mare, 2011