Nu prea obişnuim să băgăm „editoriale” pe SM Online, fiindcă întotdeauna am considerat că acestea nu sunt altceva decât nişte lăbăreli triste ale unor frustraţi care aşteaptă telefoane de felicitare, dacă se poate de la Palat, cu dume de genul „pfoai ce bine ai scris, domnu”!

Judecând după limbaj, nici acesta nu prea se poate numi editorial, aşa că intelectualii de provincie pot să ne scutească de comentarii.

Anumite declaraţii făcute în ultimele zile de doi miniştri din Bucureşti mi-au atras însă atenţia prin asemănarea izbitoare cu o situaţie pe care o cunosc foarte bine datorită interesului meu personal ce depăşeşte graniţa situată la zece kilometri de Satu Mare. Acest aspect m-a determinat să scriu câteva rânduri, aşa, ca să mă aflu în treabă.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu ne-a explicat luni cum se poate minţi prin omisiune, ascunzând adevărul despre starea dezastruoasă în care se află economia ţării, numa’ de-aia că era campanie electorală şi nici un partid nu era atât de „sinucigaş” încât să spună adevărul şi să piardă alegerile.

Apoi ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, i-a ţinut isonul, declarând în Parlament că puteau fără probleme să ne mai mintă încă vreo şase luni, în speranţa că între timp se va întâmpla vreo minune şi economia îşi va reveni.

În urmă cu patru ani se întâmplau aproape fix aceleaşi lucruri în ţara vecină, Ungaria. La scurt timp după ce a câştigat „la mustaţă” alegerile, rahiticul prim-ministru socialist Gyurcsany Ferenc recunoştea într-o discuţie cu membrii partidului (convorbire care ar fi trebuit să rămână secretă, dar a fost înregistrată şi apoi difuzată fix pe postul naţional de radio) că în campania electorală au băgat dume la greu şi au fraierit poporul cum au vrut ei. La fel ca Vlădescu acum, şi Gyurcsany îşi punea speranţa în „evoluţia pozitivă a economiei mondiale”, pusă în funcţiune de nişte mecanisme care erau un mister pentru ditamai premierul.

La fel cum a făcut Gyurcsany atunci, actualii guvernanţi ai României mizează pe „cartea sincerităţii”, aşteptându-se ca, de exemplu, profesoraşii de geografie care nu şi-au permis în viaţa lor să ajungă în niciunul dintre locurile despre care predau lecţii din manuale, dar au spart greva fără nici o mustrare de conştiinţă, fiindcă au nevoie de salariile de batjocură ca să-şi plătească ratele pentru perdelele noi din apartamentul din Micro 15, deci aceşti profesoraşi  să  fie foarte impresionaţi de „sinceritatea” guvernanţilor şi, mai ales, de insomniile doamnei Nutzi Udrea, care cică nu mai ştie cum să achite un credit de vreo trei milioane de euroi.

Haideţi să recapitulăm cam ce s-a întâmplat în ţara vecină în ultimii patru ani, ca efect al celebrului „Discurs de la Öszöd” al premierului Gyurcsany. Primul efect a fost un şir de demonstraţii de amploare care au semănat cu o revoluţie pe străzile Budapestei, iar ironia istoriei face ca fix atunci să se fi comemorat o jumătate de secol de la Revoluţia din 1956, îndreptată împotriva Partidului Comunist al cărui urmaş de drept era exact Partidul Socialist condus de Gyurcsany.
 

 

Imaginea care a făcut înconjurul lumii în acele zile a fost cea în care nişte „revoluţionari” unguri au reuşit să pornească un vechi tanc sovietic, folosit ca element de decor în cadrul unei expoziţii ce avea ca tematică Revoluţia din 1956. A fost ca un fel de răzbunare simbolică, peste timp şi peste generaţii, împotriva autorităţilor care au fost învinse, cel puţin pentru câteva minute, cu propria lor armă, un tanc T-34, simbolul etern al asupririi comuniste.

 

Al doilea efect era de aşteptat într-o ţară care fusese cândva campioana fostelor state socialiste în procesul de integrare europeană şi prosperitate economică, dar care a ajuns să aibă emoţii în întrecerea în care s-a băgat cu o ţară balcanică precum România în ceea ce priveşte termenul de introducere a monedei euro: radicalizarea societăţii în sens extremist-naţionalist, o reţetă binecunoscută din Germania anilor ’30 şi care devine singura speranţă de salvare pentru o grămadă de oameni dezamăgiţi de clasa politică ce a băgat ţara cu oiştea-n gard.

 

Efectul concret s-a văzut la recenta întrunire a noului Parlament de la Budapesta: respectându-şi promisiunea, liderul formaţiunii de extremă dreaptă Jobbik, având în spate membrii partidului care a devenit deja a treia forţă politică în Ungaria, a depus jurământul îmbrăcat în uniforma Gărzii Maghiare, organizaţie paramilitară interzisă prin lege.
 

 

Nu totul este, însă, atât de sumbru la vecini. Cei care s-au aflat în opoziţie timp de opt ani, FIDESZ, tocmai au obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile din aprilie, iar acum ocupă mai mult de două treimi din locurile confortabile ale Parlamentului, ceea ce înseamnă majoritate absolută. Ce vor face ei cu această poziţie privilegiată rămâne de văzut, dar măcar acolo vecinii au perspective. Noi ce avem?

---