Locale Altele
Miercuri, 27 Mai 2020
Mie, 27 Mai 2020
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneEvenimentPoliticEconomicSocialDivertismentPersonalităţiExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Băsescu îi acuză pe cei 6000 de poliţişti că au subminat autoritatea statului şi cere Guvernului să „rezolve imediat” problema
Gândul  - Luni, 27 Septembrie 2010

Preşedintele Traian Băsescu şi-a justificat, duminică, decizia de a renunţa la serviciile Poliţiei şi Jandarmeriei prin faptul că, la mitingul neautorizat de vineri, aceştia au încălcat legea şi, drept urmare, Preşedinţia nu mai poate colabora cu ei.

Într-o declaraţie de presă ţinută la Cotroceni, Băsescu a susţinut că cei 6.000 de protestari au încălcat cu bună ştiinţă legea şi a explicat de ce s-a supărat şi pe jandarmi:

"Ştiu foarte bine că mulţi români au manifestat în Bucureşti în această perioadă, dar toţi au manifestat respectând legea. Singurii care au încălcat legea au fost salariaţii MAI şi nu mă refer numai la poliţiştii care au maniferstat, ci şi la jandarmii care nu au aplicat legea, ci au negociat-o cu sindicaliştii".

Preşedintele a spus că manifestările de vineri sunt cu atât mai grave cu cât au fost făcute de cei chemaţi să aplice legea şi să impună respectarea ei, mai ales că purtau uniforme cu simboluri ale statului român.

"Cred că cel mai grav lucru din ilegalităţile comise de poliţişti este că pur şi simplu au subminat autoritatea statului şi instituţiile, fie că e vorba de Ministerul de Interne sau de Preşedinţie. Palatul Cotroceni nu e al meu, eu sunt un vremelnic chiriaş. Este un simbol al statului. Ca preşedinte, sunt convins că în calitate, nu pot asocia Preşedinţia şi preşedintele cu salariaţii dintr-o instituţie care au încalcat grav legea", a adăugat Băsescu.

El a precizat că a cerut SPP să nu mai colaboreze cu poliţia şi jandarmeria, care nu aveau oricum atribuţii în securitatea preşedintelui. Singura părere de rău a preşedintelui venea din despărţirea de poliţiştii din escorta sa, pe care a spus că îi cunoaşte personal şi îi apreciază. În final, preşedintele a dat indicaţii Executivului să rezolve problema încălcării legii: "Guvernul trebuie să rezolve imediat problema de disciplină şi respectare a legii în MI".

2315 vizite
Distribuie pe