După luni de creşteri neîntrerupte, preţul benzinei şi motorinei începe să scadă în toată lumea, de la benzinăriile americane până la staţiile Petrom.
Cotaţia unui baril de petrol s-a prăbuşit la mai puţin de jumătate faţă de recordul celor 147 dolari la care ajunsese în luna iulie, iar – la presiunea consumatorilor şi a guvernelor – companiile de profil au început să reducă preţurile la pompă.
Un baril de ţiţei Brent (extras din Marea Nordului), cu livrarea pentru luna noiembrie, era cotat, ieri, la numai 67 USD – cel mai mic preţ din mai 2007. Scăderea a survenit estimărilor publicate, în această săptămână, de Organizaţia Statelor Producătoare şi Exportatoare de Petrol (OPEC), Agenţiei Internaţionale pentru Energie şi Departamentului Energiei al SUA, potrivit cărora cererea de ţiţei va scădea în 2009.
Cel mai mare consumator mondial (economia SUA) a intrat în recesiune, iar o scădere importantă a cererii este aşteptată şi în cazul Chinei. Deşi Beijingul a anunţat o creştere cu 10% a importurilor de ţiţei în septembrie 2008, faţă de septembrie 2007, o economie mondială în recesiune va însemna reducerea producţiei industriale a Chinei. Cererea, respectiv preţul, a scăzut atât de mult, încât OPEC ameninţă cu reducerea producţiei, decizie ce ar putea fi luată la o reuniune a organizaţiei de luna viitoare.
Aşadar, CNNMoney.com apreciază că acestea sunt semnele clare ale unei recesiuni, căci prima sursă de economisire la care apelează antreprenorii şi cosumatorii individuali este reducerea consumului de combustibil. Creşterea economică a încetinit peste tot în lume, dar, deocamdată, preţurile la pompă nu au scăzut pretutindeni. În SUA, costul galonului (3,7 litri) a scăzut cu un dolar faţă de primăvara acestui an, în timp ce, în Marea Britanie, litrul de benzină a scăzut sub o liră, ceea ce nu s-a mai întâmplat din decembrie 2007.
Cale lungă până la ieftiniri semnificative
De fiecare dată când măresc preţul la benzină şi electricitate (obţinută din arderea păcurii în termocentrale), companiile energetice din lume justifică măririle prin faptul că au „costuri legate de preţul barilului”. Or, scăderea de 51% a preţului barilului faţă de luna iulie nu se cunoaşte încă în ieftinirea combustibilului.
Potrivit Chigaco Tribune, preţurile la pompă în statul Illinois sunt mai ridicate cu 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, deşi preţul barilului este mai ieftin decât acum un an. Circa 500 de plângeri ale consumatorilor au fost depuse la biroul Procurorului general al acestui stat american, dar acesta nu are competenţa să cerceteze companiile pentru „speculă” decât în cazul unui dezastru natural. Totuşi, analiştii citaţi de cotidian cred că giganţii energetici profită mereu de scăderea preţului barilului, pentru a-şi rotunji profiturile, dar reduc preţurile într-un ritm mult mai lent decât ritmul în care le-au mărit. În condiţiile în care perioada de recesiune este de-abia la început, preţul unui baril ar putea scădea la 50 dolari, ceea ce ar impune reduceri de 60-70% a preţurilor la benzină, dacă preţul nu ar fi dictat de cuantumul taxelor.
Petrom şi OMV trec la reduceri de preţ
Începând de azi, Petrom reduce preţul de referinţă la benzină, cu 11 bani, iar la motorină – cu nouă bani. Sortimentul de benzină ECO Premium 95 va costa 3,65 lei/litru, Premium fără plumb – 3,62 lei/litru, iar Top Premium 99 – 3,95 lei/litru, anunţă Mediafax. Benzina OMV Carrera 95 şi Carrera 100 vor costa 3,72 lei, respectiv 4,35 lei. Litrul din motorina OMV Sprint Diesel şi OMV Premium Diesel va fi comercializat cu 3,97 lei şi 4,25 lei/litru, iar Top Euro Diesel 4 şi Euro Diesel 4 vor costa 3,92 lei, respectiv 3,84 lei.