Unde eşti, copilărie?
Imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri cum saream elasticul cu fetele in fata blocului, cum ma jucam cu copiii la groapa de nisip din curtea scolii sau cum alergam nebuneste pe digul Somesului. Nu mai contau nici loviturile sau juliturile de pe urma cazaturilor pe pietrisul de langa tobogane...
Frumuseţile Sătmarului
GALERIE FOTO
CAUTAWebsatumareonline.ro
Indemnizaţia pentru copii va creşte la 85% din venitul mamei
De la începutul anului viitor, mamele sau taţii vor primi pe toată perioada concediului parental 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni, dar nu mai puţin de 600 lei.
Camera Deputaţilor a dat, miercuri, votul final iniţiativei deputatului independent Lavinia Şandru, de modificare a legii privind susţinerea familiei pentru creşterea copilului.
Potrivit noilor prevederi, persoanele care intră în concediul legal de doi ani pentru creşterea copilului primesc o indemnizaţie lunară de 600 lei sau, dacă au venituri salariale mari, pot opta pentru cuantumul de 85% din media acestora pe ultimele 12 luni.
Vor fi astfel favorizaţi şi cei care au un câştig mediu sau peste medie, prin legea aflată în vigoare la ora actuală aceştia neputând primi decât indemnizaţia de 600 lei. Dacă taţii câştigă mai mult decât mamele, iar familia este avantajată în acest fel de acordarea cuantumului de 85%, atunci ei au posibilitatea de a rămâne acasă şi îngriji copilul deoarece legea se aplică şi în cazul lor.
Iniţiativa votată miercuri intră în vigoare la 1 ianuarie 2009, iar de noile reglementări vor beneficia, de la această dată, şi persoanele care se află în prezent în concediul pentru creşterea copilului.
Pe 11 martie, un cutremur masiv de 9.0 grade pe scara Richter a zdruncinat coasta Sanriku a Japoniei. A fost urmat de un tsunami de peste 38 metri inaltime, care a devastat 500 de kilometri de linie de coasta. Am simtit tremurul si am privit ingrozit primele imagini televizate ale valului groaznic rupand tarmul, maturand si carand cu el ambarcatiuni, masini si case in flacari. Guvernul a tăiat 70% din pensia singurului cosmonaut român
Joi, 20 Ianuarie 2011 "Pe vremea lui Ceauşescu era un banc cu mine. Se zicea că atunci când cand m-aş fi întors din Cosmos aş fi fost întrebat: Prunariu, cum considerăm zilele alea de stat în Cosmos? Zile libere sau concediu fără plată?" Dumitru Prunariu face haz de necaz după ce s-a trezit fără 70 la sută din pensie. A început Loteria Vizelor pentru SUA
Vineri, 08 Octombrie 2010 Programului anual "Loteria Vizelor", care pune la dispoziţie vize de reşedinţă permanentă în Statele Unite persoanelor care îndeplinesc câteva criterii simple, dar stricte de calificare, se va desfăşura anul acesta numai online, potrivit Ambasadei SUA la Bucureşti.
La fiecare două minute este bătută câte-o româncă
Miercuri, 03 Martie 2010 Cu ochii vineţi, cu mâinile şi picioarele rupte, abuzate psihic sau date afară din casă în miez de noapte - aşa îşi duc viaţa de cuplu mai bine de un milion de românce. Ajung la camera de gardă, la poliţie sau direct în cimitir.
Peste 100.000 de români, în vizorul recuperatorilor de credite
Miercuri, 11 Noiembrie 2009 Românii au tot mai multe greutăţi în achitarea ratelor la credite, în special la cele de nevoi personale şi de consum. Dovadă stau cifrele puse la dispoziţia ziarului Gândul de una dintre cele mai importante companii specializate în colectarea de debite, care arată că în prezent numărul celor care au intrat în vizorul recuperatorilor a depăşit 100.000.