Locale Altele
Joi, 30 Iunie 2022
Joi, 30 Iun 2022
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneEvenimentPoliticEconomicSocialDivertismentPersonalităţiExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Dedicaţie de la pesedişti pentru Băsescu: „Mândră floare, trandafir, în viaţă eşti musafir”
Gândul  - Duminica, 1 Februarie 2009

Vineri seară, la hotelul „Mara” din Sinaia, aparţinând RAPPS-ului, miniştrii şi parlamentarii PSD – adunaţi la reuniunea grupurilor parlamentare pentru o instruire privind strategia de acţiune şi priorităţile ei în perioada următoare - au tras primul chef social-democrat de după reinstalarea la putere.

Aproape toropiţi de cele vreo 20 de minute de „îndemnuri mobilizatoare” ale lui Mircea Geoană, pesediştii şi-au revenit instantaneu la cină, în restaurantul dichisit ca pentru nuntă, unde s-au dezlănţuit până aproape de miezul nopţii, stimulaţi de prestaţia unui interpret ştirb de un dinte, dar cu repertoriu complet, care le-a cântat după pofta fiecăruia. Iniţial, la petrecere fuseseră poftiţi şi ziariştii, care însă, în ultimul moment, au fost înghesuiţi într-un salon învecinat, pe motiv că nu mai încăpeau şi ei la mesele din restaurant.

După vreo jumătate de oră, ca să-i mai îmbuneze, câţiva dintre „greii” pesedişti – Geoană, Năstase, Dragnea, Hrebenciuc, Niţă, Nica, Vanghelie, Duvăz şi Ilie Sârbu – şi-au lăsat colegii şi au descins printre jurnalişti, „să mai socializăm puţin şi cu presa”. N-au stat prea mult – cu excepţia lui Adrian Năstase, care şi-a petrecut întreaga seară cu ziariştii – pentru că petrecerea din restaurant se încinsese zdravăn, guristul ajunsese deja la „Şi-uite-aşa aş vrea să mor”, după ce-şi epuizase repriza prelungită de folclor.

„Puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram odată”

Apoi a „băgat” şi „Puşca şi cureaua lată”, cu corul mesenilor dezlănţuit la „ce bărbat eram odată”, care i-a făcut pe ziarişti să se bulucească la uşa restaurantului, deschisă ca să mai iasă zăpuşeala. Apariţia lor i-a iritat vizibil pe petrecăreţi, care s-au pornit să le arunce priviri chiorâşe: „Ăştia se uită la noi ca la exponatele de la Antipa”, a remarcat o ziaristă. Remarca a fost auzită de câţiva pesedişti, drept care, după câteva minute, jurnaliştii „atârnaţi” la uşă au fost poftiţi şi ei la petrecere şi aşezaţi la o masă, pusă rapid de câţiva chelneri într-o latură a cârciumii, la care s-au trezit imediat onoraţi cu prezenţa de Geoană, Oprişan şi Ilie Sârbu.

La scurtă vreme, s-a pornit apoi şi sarabanda dedicaţiilor muzicale, primul „beneficiar” fiind Mircea Geoană, cu „M-a făcut mama oltean”. După care Oprişan a preluat „bagheta” - i-a şoptit ceva la ureche lăutarului, care a anunţat imediat „şi acum o dedicaţie pentru Traian Băsescu” şi i-a dat drumul: „Mândră floare, trandafir, în viaţă eşti musafir ... poţi să ai lumeaaa la picioareee...” Când a ajuns la „omule, eşti muritor”, pesediştii mai să izbucnească în ovaţii.

A venit apoi şi o dedicaţie pentru Viorel Hrebenciuc. „Din bucata mea de pâine, am hrănit un om şi-un câine”. „Cine-o fi câinele?”, a aruncat cineva o întrebare încuietoare. „Mitrea”, a râs Hrebenciuc, care s-a „simţit” imediat, dându-i un milion lăutarului.

De o dedicaţie au avut parte şi ziariştii: „Foaie verde mărăcine, dă, mamă, cu biciu-n mine, că n-am ascultat de tine”, moment în care, înveselit instant, Mircea Geoană a prins să-şi fluture arătătorul spre „beneficiari”.

Odată epuizată repriza dedicaţiilor, s-a trecut la hore şi sârbe, la care au fost poftiţi şi ziariştii. În mijlocul horei, vicepremierul Dan Nica făcea poze-la secundă, cu telefonul mobil.

Spre miezul nopţii, lăutarul a vrut să-şi demonstreze polivalenţa muzicală, drept care a trecut pe bluesuri şi chansonete, a la Edith Piaf. Moment în care petrecăreţii pesedişti au început să părăsească incinta. Nu s-au dus la culcare, ci la un pahar cu băieţii, unii cu vin, alţii cu palincă, după cum adusese fiecare. De departe, eroul serii a fost Vasile Puşcaş, care adusese o palincă de Cluj, a cărei tărie i-a făcut pe regăţeni şi moldoveni să lăcrimeze. Ceva mai modern, Marian Vanghelie a scos presa în discotecă.

Tags: chef  psd  dedicatie  basescu  
1495 vizite
Distribuie pe