Înmormântarea ieri la Lugoj a lui Iosif Constantin Drăgan, care ani la rând a fost cel mai bogat român, cu o avere estimată la 1,6 miliarde de dolari, a fost decorul în care s-a desfăşurat războiul psihologic de la distanţă dintre soţia acestuia şi Stefanos Michail Periklis Fink, recunoscut de un tribunal din Berlin ca fiu al miliardarului. Bodyguarzii angajaţi de familia Drăgan să asigure ordinea şi securitatea ceremoniilor au avut printre principale misiuni să-l ţină pe Fink la distanţă cât mai mare de restul familiei. La slujba ţinută de dimineaţă în holul universităţii din Lugoj, bărbatul a fost ţinut afară aproape 10 minute până când bodyguarzii au primit mesajul: „Doamna a spus că poate să intre”.
Pe tot parcursul ceremoniei, Fink a fost păzit de un bodyguard cât uşa. Acelaşi scenariu s-a repetat şi la biserica greco-catolică din centrul Lugojului. Gărzile de corp i-au interzis fiului lui Drăgan să se apropie de sicriu, fiind obligat să rămână undeva pe ultimele rânduri de bănci. Alături de acesta a stat şi Gheorghe Funar, singurul politician care a venit la funeralii pentru a sublinia că „datorită lui Iosif Constantin Drăgan, Nicolae Ceauşescu a dat actuala denumire de Cluj-Napoca oraşului în care am fost primar. A fost naşul municipiului nostru”. După ce Fink a insistat să-şi ia adio de la tatăl său, Veronica Guşă a evitat din nou să fie alături de acesta. I s-a permis să se apropie de sicriu numai după ce familia, consilierii şi sutele de foşti angajaţi veniţi din toate colţurile lumii au părăsit catedrala. Sutele de lugojeni adunaţi în centrul oraşului au ascultat slujba de afară, fiind păziţi de zeci de bodyguarzi, unii dintre ei înarmaţi cu pistoale cu gloanţe.
Chiar dacă cortegiul funerar nu a avut antemergător al poliţiei, agenţii au blocat toate străzile adiacente drumului spre cimitir. Convoiul de maşini s-a putut deplasa fără nici un fel de problemă pe bulevardul rămas gol. Alte sute de oameni l-au aşteptat pe Iosif Constantin Drăgan la capela unde a fost înmormântat. În timp ce bodyguarzii au făcut lanţ viu în jurul clădirii, Michail Fink de-abia se mai ţinea pe picioare. „Le înţeleg poziţia, însă nu vreau decât să fiu alături de tatăl meu. Ăsta este cel mai important lucru, trebuie să rezist”, se încuraja bărbatul care tremura ca varga. Păzit de nu mai puţin de trei bodyguarzi, Fink le-a atras atenţia atât italienilor, cât şi românilor.
„Ăsta e băiatul lui Drăgan. Cam tânăr”, comentau italienii dându-şi coate. Puţin mai încolo, câteva babe îi plângeau de milă: „Uite, săracu, nu poate să meargă să-l vadă pe tac-su”. După ce a părăsit cimitirul, Michail Fink a susţinut că „toată lumea ştie adevărul despre mine. Nu l-am văzut pentru că sicriul era închis. La insistenţele mele mi s-a arătat o fotografie care m-a marcat foarte mult. Înţeleg că familia are o altă poziţie”. Întrebat dacă va cere justiţiei române să-l recunoască drept fiu al lui Iosiv Constantin Drăgan, şi implicit să primească o parte din averea fabuloasă, Michail Fink a declarat că „în curând vom ţine o conferinţă de presă şi vom anunţa mai multe. Nu pot să vă spun acum”. Văduva miliardarului nu a făcut nici un fel de declaraţie pe această temă, singurele cuvinte adresate jurnaliştilor fiind: „Mulţumesc presei pentru că ne-a respectat dorinţele la această ceremonie. Dumnezeu să-l odihnească!”