Foştii comunişti se reîntorc la putere în Slovenia, după ce s-au clasat pe primul loc în alegerile legislative de duminică.
Cel puţin două formaţiuni mai mici se declară gata să formeze o coaliţie alături de ei, dar nicidecum şi cu Partidul Democrat Sloven (SDS – centru dreapta) al actualului premier Janez Jansa. Deşi a adus ţara în Zona Euro, la începutul anului trecut, Jansa nu a fost iertat de electorat pentru acuzaţia că ar fi încasat o uriaşă mită din partea firmei de apărare Patria din Finlanda.
Până în acest moment, acuzaţiile, lansate într-un reportaj al televiziunii naţionale finlandeze YLE, nu au fost probate, însă partidele de opoziţie de la Ljubljana au profitat de ele pentru a-l ataca pe Jansa. Astfel, SDS s-a clasat pe locul doi şi va avea numai 28 de mandate în parlamentul de 100 locuri, iar social-democraţii (SD – moştenitorii fostului Partid Comunist) au 29 de mandate. Diferenţa este foarte mică, însă mult mai important este faptul că principala formaţiune care a stat patru ani în opoziţie şi-a găsit deja aliaţi pentru a detrona SDS de la putere. Alături de foştii comunişti ar mai vrea să intre la putere Partidul Democraţiei Liberale (5,19 la sută din voturi), Partidul Pensionarilor (7,44 la sută), dar şi un partid social-liberal, „Zares” (al cărui nume s-ar traduce prin expresia „pe bune”), ce a obţinut un procentaj uimitor, de 9,41 la sută, pentru o primă participare în alegeri.
Practic, liderul SD, Borut Pahor (care, la 45 de ani, este unul dintre cei mai tineri foşti comunişti care conduc un partid în Europa), are toate şansele de a deveni următorul premier, lucru recunoscut, în seara alegerilor, de „învinsul” Jansa.
De partea cealaltă, aliaţii alături de care SDS a guvernat în ultimii patru ani au înregistrat scoruri dezastruoase. Partidul Poporului Sloven a scăzut aproape de pragul electoral, cu 5,24 la sută din voturi, în timp ce formaţiuna Nova Slovenie nici nu a mai intrat în parlament. Pragul de cinci la sută a mai fost trecut şi de Partidul Naţionalist, care nu a fost coopotat la putere de Jansa, şi este foarte probabil ca nici Pahor să nu-i invite la guvernare.
Înfrângerea în alegeri nu-l „spală” automat pe Janez Jansa de acuzaţiile de corupţie, pentru că procurorii din Finlanda continuă ancheta, iar justiţia slovenă a fost solicitată, la 10 septembrie, să deschidă o anchetă similară, de către parlamentul care votase atunci o moţiune de susţinere a premierului. În 2006, Guvernul de la Ljubljana a semnat un contract pentru achiziţionarea de 135 transportoare blindate, în valoare de 208 milioane euro, cea mai mare sumă pe care acest mic stat a cheltuit-o vreodată pentru înzestrarea forţelor armate.
Încă de atunci, au apărut zvonuri că o tranzacţie atât de mare nu putea să fi fost lipsită de comisioane consistente, mai ales că 27 la sută din capitalul firmei finlandeze este deţinut de concernul EADS, însă nicio autoritate judiciară nu a putut să probeze speculaţiile din presă.