Vineri, 18 Mai 2012 Anunţuri     Galerie Foto     Harta judeţului     Harta Satu Mare     Coduri poştale     Party Foto    
HomeLocaleInterneExterneEvenimentPoliticEconomicSocialDivertismentPersonalităţiSportDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleBlogZone
Abonare newsletter
Email :









Filmuletzu` zilei
Băsescu bătut de ţărani
Căutaţi pixelu albastru!
Pink Blog
Unde eşti, copilărie?

Imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri cum saream elasticul cu fetele in fata blocului, cum ma jucam cu copiii la groapa de nisip din curtea scolii sau cum alergam nebuneste pe digul Somesului. Nu mai contau nici loviturile sau juliturile de pe urma cazaturilor pe pietrisul de langa tobogane...
Frumuseţile Sătmarului
GALERIE FOTO





CAUTA     Web  satumareonline.ro       
General Motors şi Ford, ameninţate cu falimentul
Gândul - Duminica, 12 Octombrie 2008

Giganţii industriei auto americane, General Motors (GM) şi Ford, sunt ameninţaţi cu falimentul, după ce criza financiară a atras prăbuşirea acţiunilor acestora, într-un moment în care şi aşa profiturile producătorilor de automobile se aflau pe o pantă descendentă, după luni şi luni de creştere a preţurilor la combustibil.

În numai câteva ore ale zilei de tranzacţionare de joi, GM a pierdut 31% din valoarea acţiunilor sale la Bursa din New York, ajungând la cel mai scăzut preţ pentru o acţiune (sub cinci dolari) din 1950. Simultan, şi Ford a înregistrat o scădere de 21%, cotaţia acţiunilor sale ajungând la cel mai mic nivel din ultimele două decenii.

Potrivit Washington Post, această „abruptă pierdere de încredere” în solvabilitatea celor două companii-simbol ale economiei SUA din ultimii o sută de ani se va reflecta, curând, şi în previziunile făcute de agenţia de rating Standard & Poor’s. Cei doi producători auto au înregistrat scăderi de vânzări considerabile în anul 2008, iar acum sunt aşteptate a scădea şi mai mult. Prin urmare, instituţiile financiare devin tot mai neîncrezătoare în a credita aceste firme, cândva prestigioase, dar acum suspectate că nu vor avea suficiente încasări pentru a-şi restitui împrumuturile.

În prima jumătate a anului 2008, creşterea preţului barilului de ţiţei a atras creşteri de preţuri la benzină, aşadar o lipsă de interes a cumpărătorilor americani pentru vehiculele de tip SUV (sport utility vehicle), mari consumatoare de combustibil. Apoi, deşi preţul barilului a scăzut, a izbucnit criza financiară, astfel că un credit auto este tot mai greu de obţinut în America.

Ajutor de stat şi pentru companiille auto

Pentru a salva companiile auto de la prăbuşire, Guvernul SUA le-a promis 25 miliarde dolari, sub forma unor împrumuturi garantate de stat, însă suma este infimă faţă de cea rezervată salvării băncilor. Chiar şi cu aceşti bani, giganţilor auto americani nu li se poate garanta evitarea falimentului, câtă vreme cererea de autovehicule se reduce de la o săptămână la alta.

Un analist al pieţei auto aprecia pentru Washington Post că producătorii americani au pierdut deja în faţa rivalilor japonezi competiţia pe piaţa maşinilor de mici dimensiuni, cu consum mai mic, mai puţin poluante şi mai ieftine. „Specialităţile” americane (SUV-uri, camionete şi dubiţe) nu mai au căutare, situaţie reflectată şi în cifra totală a vânzărilor. În 2007, pe piaţa americană, s-au vândut vehicule în valoare de 16,1 miliarde dolari, anul acesta se vor vinde de cel mult 13,6 miliarde, apoi 13,4 în 2009, ceea ce obligă firmele să înceteze producţia în mai multe unităţi şi să trimită mii de oameni în şomaj.

Concedierile – singura soluţie pentru supravieţuire

Din 2006 până la declanşarea crizei financiare, luna trecută, GM, Ford şi Chrysler („cei trei mari din Detroit”) concediaseră un total de circa 100.000 muncitori, cu precădere în statele Michigan, Indiana şi Ohio . Acum, concedierile trebuie să fie de mai mare amploare şi mai rapide, în timp ce sindicatele ar trebui să accepte renegocierea contractelor colective de muncă, pentru diminuarea unor beneficii în cazul angajaţilor rămaşi.

Cele două companii „au tăiat” cam tot ce se putea tăia pentru a reduce pierderile. GM a renunţat până şi la a mai sponsoriza Gala Premiilor Oscar (a Academiei Americane de Film) şi la producţia maşinilor Hummer, create după modelul vehiculelor militare Humvee, dar care consumă cantităţi enorme de combustibil. La rândul său, Ford şi-a ipotecat mai multe hale de producţie, şi a lăsat ca „gaj” şi celebrul său logo – numele fondatorului companiei înscris într-un oval albastru.

Din pricina anului electoral, concedierile masive din SUA au fost evitate până acum, dar este foarte posibil ca ele să nu mai sufere nicio amânare, după ce au devenit o realitate la subsidiarele din Europa ale celor două firme. Volvo, o subsidiară a Ford în Suedia, va da afară 2.900 de oameni, în vreme ce uzine GM din Marea Britanie şi Germania şi-au trimis oamenii în „şomaj tehnic” pentru trei săptămâni.


Tags: ford  general motors  faliment  
Trimite pe mess Trimite pe mail
Noteaza


POSTEAZA COMENTARIUL TAU
Autor :

E-mail : (nu se va publica)

Web :

Notificare pe mail la raspunsuri ?

Rezultatul adunarii este :
+ =   [de ce?]
Comentariu :

caractere ramase.    
Responsabilitatea juridica revine in totalitate autorului.
Vizite : 712


Economic

Primii blugi nord-coreeni, de vânzare în Suedia
Miercuri, 02 Decembrie 2009
Prima pereche de blugi provenind din Coreea de Nord va pusă în vânzare, vineri, în Suedia, de către o mică societate, marcând astfel o intrare neaşteptată în Occident a unui produs dintr-un regim comunist rupt de restul lumii, scrie AFP.
„Bancheriţa Robin Hood“ lua bani de la bogaţi pentru a da clienţilor săraci
Joi, 26 Noiembrie 2009
Demni de dispreţ în opinia a milioane de oameni din toată lumea, între bancherii zilelor noastre există şi unii ale căror fapte stârnesc admiraţia, pentru că îi "împrumută" din conturile clienţilor bogaţi pe cei săraci.
Iulia l-a convins pe Putin să-i dea gaz
Luni, 19 Ianuarie 2009
Delegaţia ucrainiană a Naftogaz, condusă de Oleh Dubyna, a semnat la Moscova contractul de furnizare a gazelor din Rusia pentru perioada 2009-2019 şi acordul pentru tranzitul gazului rusesc prin Ucraina, pentru aceeaşi perioadă.
Axa Bucureşti-Moscova în războiul gazelor
Joi, 15 Ianuarie 2009
Kievul a cerut Bucureştiului să dezmintă oficial presupusul conţinut al convorbirii Putin-Băsescu, în timp ce presa rusă califică România drept aliată a Moscovei.
Rusia dă drumul la gaz
Luni, 12 Ianuarie 2009
Rusia a promis să restabilească livrările de gaz rusesc către Europa via Ucraina marţi, la ora 08.00 GMT (10.00 ora României), a declarat luni un purtător de cuvânt al preşedinţiei cehe a UE.




Echipa     Contact     creat de Altersoft
 
Statistici