Fiica lui Josef Fritzl, Elisabeth, sechestrată şi violată timp de 24 de ani de tatăl său în Amstetten, Austria, a vorbit în premieră despre ororile prin care a trecut în aceşti ani.
Elisabeth Fritzl, acum în vârstă de 42 de ani, a depus recent mărturie în procesul în care tatăl său este acuzat de abuz, viol şi omucidere, scrie cotidianul britanic „The Daily Mail“.
Potrivit depoziţiei citate de presa britanică, Elisabeth a declarat că, atunci când refuza să facă sex cu Josef Fritzl, acesta devenea foarte violent.
„Dacă refuzam să fac sex cu el, aveau de suferit copiii. Ştiam că ne va lovi sau se va purta groaznic cu noi“, povesteşte Elisabeth. Fritzl îşi ameninţ a permanent cu moartea victimele.
„De multe ori ne spunea că poate bloca uşa oricând vrea şi că o să vedem că nu avem nicio şansă să supravieţuim“, a continuat femeia.
Cu toate acestea, ea a încercat să le ofere copiilor o viaţă cât mai normală. Atmosfera se schimba însă de fiecare dată când Josef cobora în pivniţă. „Când era plecat, încercam să ne vedem de viaţa noastră. Dar când era şi el aici, era linişte. Când cobora în pivniţă, încercam numai să supravieţuim“, povesteşte Elisabeth.
Aceasta a declarat că a făcut tot posibilul pentru a-şi proteja copiii de tatăl lor, care devenea tot mai autoritar pe măsură ce aceştia creşteau, iar personalităţile lor începeau să se contureze.
„Când eram la masă, iar cineva ţinea cuţitul greşit sau nu voia să mănânce, îl abuza verbal. Chiar şi atunci când mergeau într-un fel care nu-i plăcea“, a spus Elisabeth. „Când erau mici, nu era nicio problemă, dar pe măsură ce creşteau şi li se dezvolta personalitatea, au apărut problemele“, a explicat aceasta.
Procesul intentat împotriva lui Josef Fritzl este aşteptat la sfârşitul anului, împotriva acestuia putând fi aduse până la 3.000 de acuzaţii de viol, acte de cruzime faţă de minori şi lipsire de libertate.
Deocamdată nu se ştie dacă Fritzl va fi acuzat şi de omucidere în cazul morţii celui de-al şaptelea copil pe care l-a avut cu Elisabeth.
CAZURI SIMILARE
Modelul tatălui incestuos se extinde
Un bărbat de 45 de ani a fost arestat luni în Polonia, după ce şi-a sechestrat şi violat fiica de 21 de ani, pe care a lipsit-o de libertate timp de şase ani, relevă AFP. Însoţită de mama sa, tânăra a declarat poliţiştilor din localitatea Siemiatycze că tatăl ei a început să o violeze încă de la vârsta de 14 ani. În urma violurilor, aceasta a născut doi copii, care au fost daţi spre adopţie. Un caz similar a fost înregistrat în Argentina, unde un bărbat în vârstă de 73 de ani a fost condamnat recent la închisoare după ce şi-a folosit fiica pe post de sclavă sexuală şi a avut doi copii cu ea.
Imagini incredibile în Guatemala. Furtuna tropicală Agatha a provocat o groapă adâncă de 60 de metri, care ar fi înghiţit o clădire înaltă de trei etaje, în nordul oraşului Guatemala City, scrie cotidianul The Guardian.
Un poliţist a muls lapte de la o tânără mămică
Miercuri, 10 Februarie 2010 O tânără de 21 de ani din Florida, SUA, l-a dat în judecată pe un poliţist, acuzându-l că a muls lapte de la sânul ei, în timpul unei percheziţii corporale.
Încă un iepuraş Playboy ars şi aruncat la gunoi
Vineri, 08 Ianuarie 2010 La aproape jumătate de an de la moartea tragică a “iepuraşului” Playboy Jasmine Fiore, găsită într-un tomberon, ieri, tot în America, trupul unei alte frumuseţi care a pozat în celebra revistă pentru bărbaţi a fost descoperit la gunoi, în Miami, carbonizat. Au difuzat în direct o partidă de sex cu fiul lor de nouă ani
Marti, 05 Ianuarie 2010 Doi australieni din Sydney sunt acuzaţi de pedofilie după ce şi-au abuzat sexual fiul de numai nouă ani. Berlusconi, plin de sânge după ce a fost lovit de un bărbat - VIDEO
Luni, 14 Decembrie 2009 Silvio Berlusconi a fost lovit în plină figură de un bărbat duminică, în timpul unui miting electoral care a avut loc în Milano. Premierul italian, care avea faţa plină de sânge, a fost scos de urgenţă din mulţime şi transportat la bordul unei maşini la spital.