Luni, 21 Mai 2012 Anunţuri     Galerie Foto     Harta judeţului     Harta Satu Mare     Coduri poştale     Party Foto    
HomeLocaleInterneExterneEvenimentPoliticEconomicSocialDivertismentPersonalităţiSportDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleBlogZone
Abonare newsletter
Email :









Filmuletzu` zilei
Băsescu bătut de ţărani
Căutaţi pixelu albastru!
Pink Blog
Unde eşti, copilărie?

Imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri cum saream elasticul cu fetele in fata blocului, cum ma jucam cu copiii la groapa de nisip din curtea scolii sau cum alergam nebuneste pe digul Somesului. Nu mai contau nici loviturile sau juliturile de pe urma cazaturilor pe pietrisul de langa tobogane...
Frumuseţile Sătmarului
GALERIE FOTO





CAUTA     Web  satumareonline.ro       
Un tânăr din Boineşti, la Canal +
Florin Răchitan - Luni, 04 Octombrie 2010

În plin scandal al expulzărilor romilor din Franţa, milioane de francezi au urmărit vineri la amiază emisiunea L’Edition Speciale de pe postul de televiziune cu cea mai mare audienţă din Hexagon, Canal +, unde invitat special a fost un tânăr din Boineşti, Ţara Oaşului: Adrian Covaci.

 

Realizatorul emisiunii, Bruce Toussaint, i-a pus pe telespectatorii francezi faţă în faţă cu propriile prejudecăţi şi clişee despre România, români, romi, respectiv imaginea amestecată pe care o au francezii acum despre aceste noţiuni, invitând în emisiune un tânăr imigrant din România, care a trecut printr-un adevărat purgatoriu până să se integreze cu success în societatea occidentală.

 

În concordanţă cu stilul emisiunii, subiectul a fost abordat “mai în glumă, mai în serios”, după câteva traduceri “la mişto” ale unor secvenţe preluate de la televiziunile româneşti. Telespectatorii au avut ocazia să vadă un tânăr firav, care se străduia din răsputeri să-şi stăpânească emoţiile în timp ce povestea, într-o franceză fără cusur, cum a făcut faţă tuturor greutăţilor inevitabile pentru orice imigrant pentru a deveni un cetăţean adevărat al ţării de adopţie.

 

Dar cum a ajuns Adrian Covaci din Boineşti invitat special la Canal +? Din fericire, el este, bien sűr, cititor fidel al SM Online, aşa că nu a fost greu să-l contactăm şi să-i luăm un interviu pe Facebook.

 

De la el am aflat că în urmă cu cinci ani a plecat din ţară, iniţial într-o vacanţă la unchiul şi mătuşa care lucrau la Paris. După ce aceştia şi-au pierdut locurile de muncă şi s-au întors în România, Adrian, atunci în vârstă de 16 ani, a decis să rămână acolo, fiind atras de orizonturile îmbătătoare pe care i le oferea capitala culturală a lumii.

 

De la bun început s-a bazat pe faptul că, minor fiind, statul francez nu numai că nu îl va expulza, dar îi va oferi şi o protecţie la care nici nu putea să viseze în România, unde a fost nevoit să abandoneze cursurile Liceului Teoretic din Negreşti-Oaş din cauza greutăţilor materiale cu care se confruntau părinţii lui.

 

Hoinărind pe străzile Parisului, s-a întâlnit cu un băiat din Bixad, care l-a îndrumat spre o asociaţie româno-franceză, „Hors la rue”, care avea grijă tocmai de minorii ca el: rătăciţi în lume.

 

„Când a sosit la noi, cunoştea în franceză doar cuvintele bonjour şi merci. L-am înscris la cursurile de limba franceză la care participa în fiecare dimineaţă şi la activităţi sportive şi culturale după-amiază. Cu o ambiţie ieşită din comun, ne cerea să-i dăm mai multe teme pentru acasă, astfel că în câteva luni a învăţat aproape la perfecţie limba franceză” – îşi aminteşte profesoara ei româncă, Ana Maria, într-un interviu acordat revistei L’Express, în ediţia care a văzut lumina tiparului chiar săptămâna trecută.

 

În aceeaşi revistă, Adrian povesteşte cum şi-a „târât” practic toată adolescenţa în banlieus-uri, cartierele sordide şi periculoase de la periferiile Parisului, mereu sub ameninţarea bandelor de negri şi arabi, care i-au făcut zile fripte şi actualului preşedinte Nicolas Sarkozy pe vremea când era ministru de Interne şi cerea „să se cureţe cu furtunul, la mare presiune, tot jegul de la periferie”.

 

Dar Adrian nu a plecat dintr-un sătuc uitat de Dumnezeu din Ţara Oaşului ca să eşueze într-un banlieue infect. Primea deja o alocaţie de la statul francez şi s-a înscris la un liceu cu profil medical, unde beneficia şi de bursă. Încă de pe atunci, visul său a fost să devină medic şi s-a specializat în domeniul stomatologiei.

Cu multe sacrificii şi greutăţi de care nici nu mai vrea să-şi aducă aminte, a reuşit să-şi finalizeze studiile liceale. Cu o diplomă în buzunar, care chiar valorează ceva, visul i s-a împlinit într-un stil aproape hollywoodian: acum lucrează ca asistent la un cabinet stomatologic în cel mai chic Arrondisement al Parisului, în Cartier Latin, la doi paşi de Catedrala Notre-Dame.

 

Ca un adevărat luptător, nu vrea să se oprească aici. Şi-a băgat în cap să fie medic şi nu se lasă până nu i se va spune „Monsieur le docteur”. Inspiraţi de ambiţia şi puterea sa de luptă, reprezentanţii asociaţiei „Hors la rue” l-au propus pe Adrian atunci când jurnaliştii căutau exemple pozitive de integrare a imigranţilor în societatea franceză.

 

„Am dat mai multe interviuri la radiouri şi în ziare, dar emisiunea de la Canal + a fost cea mai tare experienţă” – povesteşte cu entuziasm Adrian.

 

„Ei mi-au pus întrebări, iar eu le-am povestit cum m-am descurcat aici şi le-am explicat care e diferenţa între romi şi români. Cred că le-am făcut o impresie plăcută, toţi s-au comportat frumos cu mine. De-altfel, de când sunt aici nu am avut niciodată probleme din cauza originii mele.

După emisiune am primit o grămadă de felicitări de la prieteni, dar unii mi-au şi reproşat că nu m-am delimitat destul de clar şi nu i-am criticat destul de dur pe ţigani. Ei nu înţeleg că eu nu pot să fac niciodată asta. Cel puţin atât am învăţat de când sunt aici. Liberté, Egalité, Fraternité – aceste lucruri sunt luate în serios în Franţa, în ciuda măsurilor din ultima vreme luate tocmai împotriva celor care abuzează de aceste principii”
– afirmă Adrian cu acel idealism care l-a ajutat până acum mereu în viaţă.

 

El cu siguranţă nu va fi expulzat din Franţa, ba chiar aşteaptă să i se aprobe cetăţenia în ţara în care doreşte să-şi trăiască toată viaţa. „Am depus deja actele, sper ca într-o lună de zile să primesc răspuns pozitiv” – declară Adrian.

Cât despre România… spre marea noastră surprindere, nu vrea să taie legăturile cu plaiurile natale. „Acum toată familia mea e deja în Franţa, dar chiar în această vară am început să construiesc o casă la Boineşti, sper s-o termin anul viitor. Acolo voi sta în vacanţe, iar părinţii mei vor avea un acoperiş deasupra capului dacă vor decide să se întoarcă acasă la bătrâneţe” – spune Adrian Covaci, lăsând să se înţeleagă că sângele de oşan nu se face apă niciodată.

 

Click aici pentru a urmări emisiunea de pe Canal +



Trimite pe mess Trimite pe mail
Noteaza


POSTEAZA COMENTARIUL TAU
Autor :

E-mail : (nu se va publica)

Web :

Notificare pe mail la raspunsuri ?

Rezultatul adunarii este :
+ =   [de ce?]
Comentariu :

caractere ramase.    
Responsabilitatea juridica revine in totalitate autorului.
1
Pareri (4)
Autor : Adrian
multumesc frumos i.neamt...incerc sa fac tot posibilul sa nu imi dezamagesc tara si mai ales osenii mei...cum scrie acolo in articol "singele de osan nu se face apa niciodata"...deci sunt mîndru de mine si ma bucur sa vad ca sunt unii care ma sustin...bafta si tie !!
(05-10-2010,16:15)
Autor : i.neamt
Bravo, ma bucur sa aud ca un osan de-al meu a reusit sa se afime in acest mod! Felicitari si succes!
(04-10-2010,23:07)
Autor : Adrian
merci moolt dani...
(04-10-2010,21:57)
Autor : daniel dragos
felicitari, adrian!
(04-10-2010,12:22)
1
Vizite : 2887


Eveniment

Osama Bin Laden a fost ucis
Luni, 02 Mai 2011
Osama bin Laden a fost ucis de forţele SUA, împreună cu unul dintre fiii săi şi alţi doi adulţi, a anunţat preşedintele american. Liderul taliban a murit în Pakistan, în urma unui atac al trupelor americane. Trupul său neînsufleţit se află în posesia administraţiei Statelor Unite. "Aceasta este o zi istorică pentru poporul american", a spus Barack Obama.
Un român din Spania şi-a strangulat soţia însărcinată ŞI A ARĂTAT-O PE WEBCAM tatălui din România
Marti, 05 Aprilie 2011
Poliţia spaniolă susţine că l-a arestat pe D.M., un bărbat român de 21 de ani, acuzat că şi-ar fi ucis prin strangulare soţia însărcinată în cinci luni, pe V.M., în vârstă de 19 ani, şi i-ar fi arătat cadavrul pe webcam tatălui său, aflat în România, scrie El Mundo.
Soldaţii americani se fotografiază cu afgani decapitaţi (FOTO)
Marti, 29 Martie 2011
La începutul lui 2010, după şase luni grele petrecute în Afganistan, soldaţii americani au ajuns la o concluzie "foarte importantă": venise timpul să omoare un "haji", adică un localnic, scrie revista Rolling Stone., care publică opt imagini terifiante. Imaginile au fost preluate, azi, de Huffington Post, sub titlul de "Kill Team".
A murit Elizabeth Taylor
Miercuri, 23 Martie 2011
Actriţa americană Elizabeth Taylor a încetat din viaţă. Potrivit postului NBC, actriţa a murit în urma unui infarct. Vedeta avea 79 de ani.
Un nou seism şi o nouă explozie la centrala nucleară de la Fukushima
Luni, 14 Martie 2011
Centrala nucleară de la Fukushima a devenit o bombă cu ceas. În această dimineaţă, o nouă explozie s-a produs, de data aceasta la reactorul 3. Potrivit unei televiziuni locale, 11 oameni au fost răniţi. Explozia s-a produs la scurt timp după un nou cutremur de 6,2 pe Richter.




Echipa     Contact     creat de Altersoft
 
Statistici