Locale Altele
Luni, 10 Decembrie 2018
Luni, 10 Dec 2018
LocaleSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneEvenimentPoliticEconomicSocialDivertismentPersonalităţiAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Echipa Realitatea TV, reţinută la Cairo
Realitatea TV  - Joi, 3 Februarie 2011

Echipa Realitatea TV a fost reţinută de armată la Cairo, joi dimineaţă, pe motiv că nu avea autorizaţie de filmare în stradă.

"Au văzut că nu avem acea autorizaţie, nu pentru că nu am fi cerut-o, pentru că noi am solicitat o acreditare din partea Guvernului egiptean, însă nu am primit niciun fel de răspuns din cauză că Ministerul Informaţiilor, care ar fi trebuit să emită acreditarea, a fost distrus şi nimic nu mai funcţionează. În aceste condiţii, din punctul lor de vedere ne desfăşurăm activitatea ilegal", a spus Zărescu la Realitatea TV.

Reporterul a povestit că au fost duşi la un birou al poliţiei împrovizat într-o baracă, direct pe stradă, unde se află şi alţi ziarişti: "Ni se verifică camera de luat de vederi. Vor să vadă ce anume am filmat. Să sperăm că nu ne confiscă imaginile. Sunt imagini pe care le-am filmat de dimineaţă în timpul luptelor din Piaţa Libertăţii", a povestit reporterul Cristian Zărescu înainte de percheziţie.

La secţia de poliţie, se află mai multe echipe de jurnalişti care urmează să fie controlate de poliţie.

"Suntem într-o secţie de poliţie improvizată, într-o baracă pe şosea. Alături de noi mai sunt patru jurnalişti, din Finlanda. Am luat legătura cu Ambasada, au trimis pe cineva către noi. Dacă nu ne dau drumul vor veni cei de la Ambasadă. Nu au ceva cu noi, ci vor să vadă imaginile pe care le-am filmat azi", a mai spus Zărescu.

UPDATE După vizionarea imaginilor, echipa Realitatea TV din Egipt, formată din repoerterul Cristian Zărescu şi cameramanul Dan Timofte, a fost eliberată. Militarii egipteni le-au confiscat totuşi o casetă.

Adelin Petrişor, ameninţat cu moartea de civilii egipteni. Caseta cu imaginile filmate a fost confiscată.Materialul video a fost stocat totuşi şi pe un card al camerei.

Trimisul special al TVR în Egipt, Adelin Petrişor, şi operatorul său au fost reţinuţi ilegal, miercuri seară, de civilii dintr-un cartier sărac din Cairo. El şi cameramanul TVR au fost legitimaţi şi ameninţaţi cu cuţitul în timp ce încercau să realizeze un material. Translatorul echipei TVR a fost acuzat de trădare.

Adelin Petrişor şi operatorul său au reuşit să sune la ambasadă şi să detensioneze situaţia. Echipa TVR a fost forţată să predea imaginile filmate.




3359 vizite
Distribuie pe