Cornel Sorian – sătmăreanul care i-a cântat Papei Benedict în Anglia
Florin Răchitan - Duminica, 17 Octombrie 2010
Parcă ieri cântam tot Sătmarul împreună cu Stigma, de Ziua Oraşului, „Jumătate tu, jumătate eu” şi le uram succes celor doi băieţi din trupă, Emanuel Mirea şi Cornel Sorian, în cariera pe care urmau s-o continue la nivel mai mare, la Bucureşti.  Au făcut treabă frumoasă şi acolo, apoi drumurile lor s-au despărţit, în muzică, pentru a cunoaşte fiecare succesul şi pe cont propriu.
Dacă Gugu (Emanuel Mirea) îşi continuă cariera solo în capitală, fostul său coleg de trupă şi-a luat lumea în cap şi în urmă cu aproape trei ani a plecat să-şi încerce norocul în „oraşul care face diferenţa”, după cum se exprimă el, Londra.
„Am urcat în avion doar cu o valiză şi o chitară, pregătit sufleteşte să-mi fie foarte mult dor de casă şi familie. Am pus atunci în balanţă câteva opţiuni pentru viitorul meu, însă mi-a fost clar că nu mi se potrivea ideea îmbătrânirii în locul călduţ pe care-l aveam în muzica românească. Nu mi-aş fi iertat niciodată lipsa de curaj de a încerca măcar să ating un ţel mai înalt” – îşi aminteşte Cornel Sorian. Înarmat cu experienţa sa şi cunoştinţele în stăpânirea diferitelor instrumente muzicale, sătmăreanul şi-a găsit repede de lucru, ca producător muzical la un studio din Soho, apoi şi-a înfiinţat propriul studio, colaborând cu mai mulţi artişti în devenire în selecta şi pretenţioasa lume muzicală britanică. Succesul nu s-a lăsat aşteptat prea mult, astfel că, în vara acestui an, Cornel Sorian a ajuns pe scena celei mai mari competiţii muzicale din Anglia, ocupând locuri onorabile cu două proiecte proprii chiar în finala organizată în cea mai mare sală de concerte din Europa, O2. Adevăratul „breakthrough” a venit însă odată cu lansarea pe piaţă a unei melodii în stil hip-hop – „Heart’s Cry”, care i-a adus faimă mondială odată cu desemnarea acesteia ca imn oficial al vizitei Papei Benedict al XVI-lea în Anglia, în urmă cu o lună. „Într-o zi au venit la mine doi tineri, Hal St. John şi Cherrie Anderson, care mi-au propus să colaborăm la un proiect. M-am implicat atât de mult încât am decis să formăm împreună o trupă cu un sound nou şi original” – povesteşte Cornel.
Aşa s-a născut Ooberfuse (în traducere aproximativă „Super-fuziune”, desemnând amestecul de elemente muzicale occidentale şi orientale pe care îl promovează trupa). Primul lor soundtrack „Heart’s Cry” a fost lansat pe piaţă oarecum „neterminat”. „Am simţit de la bun început că îi lipseşte ceva. Soarta a făcu ca Hal, colegul meu de trupă, să înscrie melodia pe lista de pe care organizatorii vizitei papale la Londra să aleagă ceea ce ei au numit Imnul Tinereţii. Cu o inspiraţie genială, Hal a cerut permisiunea biroului papal din Londra să folosim vocea Papei Benedict în melodie, ceea ce a completat perfect mesajul pe care doream să-l transmitem” – îşi aminteşte Cornel.  Apoi a venit surpriza uriaşă. Rupând tradiţia de a promova, în cel mai bun caz, melodii soft-rock pentru atragerea tineretului spre Biserica Catolică, coordonatorii vizitei Suveranului Pontif în Anglia, au luat decizia de a desemna ca Imn al Tinereţii o melodie mai pe gustul generaţiei noi din zilele noastre. Iar această melodie a fost „Heart’s Cry” de Ooberfuse.
„Iniţial nu am conştientizat importanţa acestei decizii şi nu eram pregătit pentru ce avea să urmeze. Însă, după ce unul dintre cele mai mari ziare din Regatul Unit, The Independent, a publicat ştirea, ne-am trezit cu videoclipul postat pe Youtube şi cu textul tradus în mai multe limbi, apoi au început să curgă telefoanele din toată lumea, mai ales de la posturi de radio din ţări catolice sud-americane, foarte interesate de vizita istorică a papei în Marea Britanie” – declară, încântat, sătmăreanul. Difuzarea melodiei „Heart’s Cry” în timpul Vigiliei din Hyde Park a fost momentul de glorie al trupei Ooberfuse, Cornel primind nenumărate mesaje de felicitare, pe telefonul mobil şi pe Facebook, de la prieteni sau necunoscuţi din toată lumea, inclusiv din România. „E adevărat că aici au fost nişte probleme. Papa Benedict nu e o personalitate foarte iubită într-o ţară cu populaţie majoritară protestantă, mai ales după recentele scandaluri cu preoţii pedofili. Unii englezi s-au şi grăbit să ne numească Noii Apostoli ai Diavolului” – spune, amuzat, Cornel. Aceste mici incidente nu l-au descurajat. Sătmăreanul continuă să lucreze la noi proiecte în studioul său şi pregăteşte noi surprize plăcute cu trupa Ooberfuse. Cât despre o eventuală revenire în România… „În plan muzical, în România nu m-am simţit niciodată în acvariul meu, ca să zic aşa. Trebuia să ne chinuim să menţinem Stigma într-o zonă accesibilă şi comercială, ceea ce nu era întotdeauna pe placul nostru. Eu am simţit mereu chemare spre muzica underground, iar ceea ce în România e underground, aici e la fel de comercial ca Britney Spears, fiindcă piaţa muzicală e vastă şi există cerere pentru toate stilurile. Aşa că mă relaxez şi fac muzică aşa cum vreau eu, fără presiuni de natură comercială. Acum sunt în acvariul meu” – declară mulţumit Cornel Sorian.
Iar când îşi ia câte-o mini-vacanţă, o duce pe fiica sa de 9 ani, Maya, la Brighton Pier, să numere împreună vapoarele de pe Canalul Mânecii, sau în parcul de distracţii, să se dea în maşinuţe.
| 
Statistici
