Locale Altele
Joi, 12 Decembrie 2019
Joi, 12 Dec 2019
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
S-a încheiat a doua etapă de Rally Sprint 2013
Veronica Hodas  - Duminica, 26 Mai 2013

Poligonul ACR a fost sâmbătă gazda etapei a doua din  acest an, a Campionatului de Rally Sprint 2013. Competiţia care cuprinde cinci etape, a ajuns la cea de-a VIII-a ediţie şi a fost organizat de ACR Filiala Satu Mare, Clubul Sportiv Auto Karting Rider’s şi Primăria Municipiului Satu Mare.

 


La start s-au adunat 37 de concurenţi din Baia Mare, Dej, Livada,Oradea,Vetiș și Satu Mare. Aceștia au demonstrat faptul că nici ploaia moderată şi nici cea puternică nu i-a putut opri să concureze cum ştiu ei mai bine.

 

Cu toate că vremea a fost nefavorabilă, concurenţii au arătat tuturor că se poate scote un timp bun şi în condiţii de ploaie şi că se poate conduce o maşină de cursă fără a avea evenimente nedorite.

 


Pe tot parcursul campionatului, nu a existat nici un accident şi nici un derapaj,  doar câteva mici probleme tehnice.

 

Pista a fost securizată cu foarte multe cauciucuri pentru a proteja concurenţii şi pentru siguranţa micilor piloți a fost prezent şi un echipai de la ISU „Someș” Satu Mare.

 


Ediţia a VIII-a se împarte în mai multe clase, după cum urmează:
Grupa juniori
- JN1 – persoanele cu vârsta între 8-15 ani cu autoturisme cu tracţiune faţă sau spate cu capacitatea cilindrică reală sau echivalentă de maxim 2000 cmc şi cu putere maximă de 150 CP
- JN2 – persoane cu vârsta între 15-18 ani, autoturismele menţionate la JN1
Grupa nelicenţiaţi
- ON1 – autoturisme cu tracţiune faţă cu o cilindre reală sau echivalentă de maxim 1500 cmc.
- ON2 – tracţiune faţă, între 1501-2000 cmc
- ON3 – autoturisme cu tracţiune pe spate indiferent de cilindree.
Grupa Only Open unde participă toţi concurenţii care nu se regăsesc în grupele de mai sus
- OO1 – autoturisme cu tracţiune faţă şi tracţiune integrală indiferent de cilindree.
Aici pot participa concurenţii care au urcat pe podium la finalul unei ediţii Rally Sprint
- OO2 – autoturisme cu tracţiune pe spate indiferent de capacitatea cilindrică.
Va exista şi o clasă denumită simplu Open, unde pot participa doritorii înscrişi la una dintre grupe

 


Căștigătorii etapei a II-a pe grupe:

 

Grupa JN.1 :  locul 1. Balogh Alex 14 ani Satu Mare, Mazda ; locul.2. Iocsak Leontin 13 ani Livada, VW Golf ; locul 3. Tarta David 11 ani Baia Mare, Suzuki Swift

Grupa JN.2 : locul 1. Kira Laurentiu 16 ani Satu Mare, Honda ; locul 2. Peres Emilian Octavian 17 ani Satu Mare, Mazda ; locul.3. Purgui Flaviu 15 ani Satu Mare, Peugeot

 

ON.1 – 1.Füstös Tiberiu Dej, Mitsubishi ; 2.Havrilah Peter Baia Mare, Trabant   3. Kis Kasza Szilárd Satu Mare, Honda

 

ON.2. – 1. Caraba Cosmin Satu Mare, Toyota ; 2.Balogh Edgard Satu Mare, Mitsubishi ; 3 Kis Kasza Szilárd Satu Mare, Honda. .

 

ON.3 – 1. Farcau Catalin Satu Mare, BMW ; 2.Bakonyi Raul Satu Mare,BMW 3.Hojda George Vetis,BMW

 

OO.1 – 1,. Vezendan Mihai Satu Mare, Honda ; 2. Majer Richard Satu Mare, Honda ; 3. Kui Ferencz Satu Mare, Tozota

 

OPEN – 1. Caraba Cosmin Satu Mare, Toyota ; 2. Füstös Tiberiu Dej, Mitsubishi ;

 3, Majer Richard Satu Mare, Honda ;;

 


Au mai fost premiați concurenții: singura domnișoară de 9 ani Iocsak Natalia Ramona Livada și cel mai tânăr navigator:  Toth Darius Satu Mare

 

Fiecare câștigător a primit pe lângă cupe,diploma, medalii și punctele care i se cuvin conform regulamentului.

 



Organizatorii mulțumesc sponsorilor: Consiliul Local Satu Mare, Alibaba Trans, Media Prins, Milan srl, Restaurant Pizzerie „Roma”, Carr 4 all și Schefler Ricsi.

1655 vizite
Distribuie pe