Locale Altele
Luni, 13 Iulie 2020
Luni, 13 Iul 2020
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
„Cupa Penitenciarului Satu Mare 2013” la tenis de masă și volei
Penitenciarul Satu Mare  - Joi, 27 Iunie 2013

În data de 29 iunie, odată cu prăznuirea  Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel se sărbătoreşte şi ziua personalului din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

 

Cu această ocazie,  Penitenciarul Satu Mare a organizat  în perioada 20 iunie – 25 iunie, "Cupa Penitenciarului Satu Mare 2013”, activitate care a constat în competiţii sportive la disciplinele tenis de masă şi volei, la care au fost invitate să participe unităţi din garnizoană precum şi reprezentanţi ai presei locale.

 

La finalul competiţiilor Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Satu Mare s-a clasat pe locul I,  fiind urmat de  Penitenciarul Satu Mare şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare.

 

Într-un cadru festiv directorul Penitenciarului Satu Mare va înmâna diplome şi cupe reprezentanţilor instituţiilor participante la competiţia sportivă.

 

De asemenea cu ocazia sărbătoririi Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel organizaţiile sindicale constituite la nivelul Penitenciarului Satu Mare vor organiza pentru funcţionarii publici cu statut special o ieşire la iarbă verde.      

1122 vizite
Distribuie pe