Locale Altele
Marti, 14 Ianuarie 2025
Marti, 14 Ian 2025
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Handbaliştii sătmăreni au bătut pe U Cluj
Cristian Tudor  - Miercuri, 21 Ianuarie 2009

Handbaliștii de la CSM au dovedit miercuri seara o poftă mare de joc și au demonstrat că au trecut rapid peste înfrângerea din primul meci amical al anului, cu Oradea.


Cu Bibi Birtalan în teren din primul minut, cu un Nagy foarte mobil și un portar, Teremi, în zi de grație, sătmărenii s-au impus în fața studenților de la Cluj, scor 35-31, și au demonstrat că au forța de a se bate de la egal la egal cu echipele din Liga Națională.


„Sunt foarte mulțumit de ambiția și dăruirea pe care băieții au arătat-o în acest meci. Dacă vom aborda toate jocurile cu aceeași concentrare atunci obiectivele vor fi atinse fără probleme”, crede directorul tehnic Ioan Palko. Acesta l-a remarcat pe  Teremi, însă e conștient că CSM-ul riscă în acest moment dacă rămâne doar la mâna unui portar de valoarea ligii naționale. „Am mai avut portari care ar fi vrut să vină la Satu Mare, dar deocamdată nu s-a putut face nicio mișcare”, a mai adăugat Palko.


Clujenii au venit la Satu Mare cu lotul complet și cu superioritatea pe care ți-o dă clasarea pe locul opt în Liga Națională. Nemulțumit la final de prestația echipei sale, antrenorul studenților, Liviu Jurcă, a pus înfrângerea pe seama amatorismului celor doi arbitri. „Puteați să aduceți doi fluierași de la Baia Mare, nu să puneți antrenorii de la club (Istrate și Kibedi) să conducă acest meci”, a spus Jurcă la finalul partidei. Până la urmă, oficialul clujenilor a fost liniștit de președintele Istrăuan de la UNIO, care i-a promis că la meciul următor va conduce el ostilitățile din teren.

 

Marcatori: CSM - Varga-5, Szepesi-3, Savlovschi-8, Ardelean-5, Nagy-9, Birtalan-5.

Pentru U Cluj cei mai buni marcatori au fost Radu Lazăr-8 și Călin Hagiu-7.

Tags: handbal  masculin  csm  u cluj  
2219 vizite
Distribuie pe


O fetiţă originară din Satu Mare e campioana Americii la gimnastică
Sebastian Ursan, cel mai tânăr câștigător al Memorialului „Iuliu Szabo”
Bighe Victor Nicolae (CS Voința) a câștigat Memorialul „Vasile Marian” de la FISSM 2020
Adio cu stil! Cum au ajuns suporterii Olimpiei Satu Mare vedetele ultimului articol al lui Cătălin Tolontan în Gazeta Sporturilor
Mani Gyenes și Autonet Motorcycle Team se pregătesc pentru Dakar 2024
Vineri, 2 octombrie, începe Festivalul de Șah Satu Mare, ediția 2020
Polițiștii, jandarmii și militarii sătmăreni s-au întrecut în Cupa Structurilor de Forță
Rudel Obreja la Satu Mare
Dubla campioană europeană la gimnastică aerobică, Bianca Cîmpan din Iojib, a fost premiată de Primăria Medieșu Aurit
Mani Gyenes este pregătit pentru Dakar 2021
Doi sătmăreni vor reprezenta România la ECA Junior& U23 Canoe Slalom European Championship 2020
Colegii de la Autonet Satu Mare l-au primit pe Mani Gyenes ca pe un adevărat campion
Mani Gyenes a pornit spre Dakar 2021
O nouă ediție a campionatului interșcolar de fotbal a fost organizată la Turulung
Liberalii sătmăreni au organizat Cupa Prieteniei la fotbal
Doi polițiști sătmăreni, arbitri de box thailandez, felicitați de prefectul Radu Roca
La început de primăvară, tabără de schi la Cavnic pentru persoane cu dizabilități, împreună cu campioana Ana Maria Brânză
Juniorii Clubului Caiac Smile au reprezentat România la Cupa Europeană ECA Slalom
Etapa a V-a a Campionatului României la Tenis cu Piciorul, sâmbătă, la Baza Sportivă Match Point
Judoka de la CSM Satu Mare, în stagiu de pregătire la Oradea