Locale Altele
Luni, 23 Septembrie 2019
Luni, 23 Sept 2019
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Rally-raid, din nou la Satu Mare
A-CAR, GerBog  - Miercuri, 30 Iulie 2014

După numeroase ediții de succes și ani de zile de pauză, reînvie tradiția concursurilor de rallyraid în județul Satu Mare. Filiala A-CAR Satu Mare și GerBog vă invită la o competiție spectaculoasă de raliuri tot-teren.

Organizatorii sunt pasionați de ani de zile de acest sport, fiind și gazdele etapelor TransCarpathic Rally, Carpatica Rally Raid, concurenți la numeroase ediții locale și naționale de rally-raid.

Probele speciale se vor derula pe drumuri forestiere și drumuri de camp, în Codru, în zona localităţilor Sâi – Homorod - Medișa, in formă de buclă, pe o lungime totală de cca 120 de kilometri împreună cu etapele de legătură care se vor parcurge conform regulilor de trafic rutier. Categorii: auto, moto, quad. In categoria auto se vor delimita echipajele de amatori și licențiați. 

Program: 

- 8 august, vineri: de la ora 8.00 se va închide o parte a Pieţei Libertăţii, pe porţiunea între str. Stefan cel Mare şi A.I. Cuza (în faţa hotelului Dacia, in faţa Catedralei Romano-Catolice) iar pe această porţiune se va organiza o expoziţie auto cu participarea  principalelor mărci mondiale din industria auto, expoziție care va aștepta publicul până duminică seara. Circulaţia va rămâne liberă pe tronsonul str. Stefan cel Mare - str. Petru Bran – str. A.I. Cuza.

- superspeciala: vineri de la ora 18, după startul festiv din Piaţa Libertăţii, concurenţii se vor îndrepta spre Dorolț în direcția Pădurea Mare (spre Someș), unde va fi organizat prologul,  această „superspecială” pe un traseu spectaculos cu urcări și coborâri pe digul Someșului. Se va parcurge un traseu de 11 kilometri pe această porțiune, se va organiza rally-taxi pentru parteneri, reprezentanții presei și pentru spectatori.  Seara se va organiza briefing pentru concurenții care vor primi hărțile pentru ziua următoare ;

- 9 august, sâmbătă: echipajele vor pleca dimineața spre startul în proba specială, in zona Sâi – Chilia, de la ora 10 vor lua startul pe rând, cu ecart de 2 minute, vor parcurge trasee de 20 -25 de kilometric. Sosirea lor este preconizată la ora 18 în oraş, iar seara va avea loc premierea şi masa festivă.

Evenimentul se va organiza cu sprijinul Primăriei Municipiului Satu Mare, al Consiliului Județean Satu Mare, al Prefecturii județului Satu Mare, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție, Direcția Silvică și Agenția pentru Protecția Mediului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someş, precum și alte instituții. Parteneri în organizare: A-CAR România, GerBog, MB Europa şi Fuşle Security.

793 vizite
Distribuie pe