Locale Altele
Marti, 26 Mai 2020
Marti, 26 Mai 2020
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Medalie de bronz pentru pugiliștii sătmăreni la CN de box
Veronica Hodas  - Marti, 11 Noiembrie 2014

La Iaşi s-a desfăşurat, în perioada 6-9 noiembrie, Campionatul Naţional de box speranţe olimpice, competiție la care au participat și trei pugiliști de la AS Olimpia Căuaș.

Delegația formată din Ciprian Meszaros (64 kg), Raul Şerban şi luptătorul-pugilist Ovidiu Lăpuşte la 75 de kg și preparatorul fizic, respectiv, antrenorul secund, Mihai Stan s-a întors acasă cu o medalie de bronz.

Ovidiu Lăpuște a fost cel care a obținut această medalie, în primul meci a învins un sportiv din Brașov, în prima repriză prin T.K.O. Acesta a fost favorit la titlul național, dar nu a mai putut continua din cauza unor durere mari la spate. Colegii săi au reușit să se claseze pe locul cinci, Raul Şerban a fost nedreptăţit de deciziile arbitrilor, iar Ciprian Meszaros a fost învins de Vişan, medaliatul de la Europene. Cei trei sunt antrenați de Iosif Sandor.

Preşedintele secţiei de box a Olimpiei Căuaş, Florin Mulcuţan doreşte să aducă mulţumiri pe această cale tuturor celor care sprijină acest sport. Aici fiind vorba despre Fuşle Vasile, Raţ Lucian, Horneac Tiberiu, David Ovidiu şi Mariana, Ciorcăşel Claudiu, Ionică Vonica, Dani Micu, Claudiu Rasco, preşedintele C.J. Adrian Ştef, dir. LPS Păcurariu Ionel, Primăriei şi Consiliului Local Căuaş și nu în ultimul rând lui Cosma Florin, preşedintele AS Olimpia Căuaş.

1070 vizite
Distribuie pe