Locale Altele
Marti, 2 Iunie 2020
Marti, 2 Iun 2020
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Mark Kaszo, performerul Samurailor
Cristian Tudor  - Luni, 9 Martie 2009

La sfârşitul săptămânii trecute au avut loc, la Craiova, Campionatele Naţionale de Karate organizate de Federaţia Română de Karate Modern.

             

La start s-au înscris peste 250 de karateka de la categoriile de minicadeţi, cadeţi, juniori şi seniori. Invitatul  de onoare al competiţiei a fost shihan Adrian Popescu Săcele - 7 DAN, preşedintele federaţiei de specialitate.

La acest campionat au participat 25 de cluburi din ţară, printre ele numărându-se şi CS Samuraiul Satu Mare.

Sportivii de la Samuraiul s-au prezentat foarte bine la campionat şi au reşit să obţină o medalie de aur – titlul de campion naţional, 2 medalii de argint – titluri de vicecampioni şi o medalie de bronz, precum şi două locuri patru la proba kumite. De menţionat că Laurenţiu  Kira a rămas doar pe locul 4, medalia de bronz fiindu-i luată pe nedrept de arbitri.

Performerul Samurailor a fost Mark Kaszo, care a reuşit să obţină medalia de aur – titlul de campion naţional. El este de trei ori consecutiv campion naţional, fapt pentru care va fi propus pentru titlul de SPORTIV EMERIT al federaţei.    

 

Următorii sportivi au reuşit să obţină rezultate remarcabile:

 

Medalia de aur-titlul de campion naţional – Mark Kaszo – junirori - 60 kg

Medalia de argint – titlul de vicecampion - Cristian Lăpuştea – seniori +85 kg

Medalia de argint - titlul de vicecampion - Vlad Bura – juniori + 75 kg

Medalia de bronz - Adrian Bălăceanu – juniori - 65 kg

Loc. IV – Laurenţiu Kira – m.cadeţi -50 kg

Loc.IV – Marius Mureşan – m.cadeţi -55 kg.

Tags: samuraiul  karate  mark  kaszo  
1480 vizite
Distribuie pe