Locale Altele
Miercuri, 9 Iulie 2025
Mie, 9 Iul 2025
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ovidiu Domide și Daniel Nistor concurează la CN de Rally Raid
CNRR  - Luni, 21 Septembrie 2015

Marți, 22 septembrie, se dă startul celei mai importante etape din Campionatul Național de Rally Raid, o cursă maraton de patru zile în care echipajele vor parcuge 1135 de km.

Participanții vor porni din inima Brașovului, iar finish-ul va avea loc pe malul mării, la Mangalia. Până acum și-au anunțat prezența echipaje din Italia, Israel, Bulgaria, Rusia, dar și din mai multe județe ale României.

Traseul din cadrul celei mai importante etape a Campionatului Național de Rally Raid a fost conceput în așa fel încât participanții să poată admira și frumusețea locurilor, dar mai ales pentru a scoate în evidența îndemânarea și pregătirea piloților și a copiloților.

Evenimentul organizat de A.S. Clubul Trans Carpatic Brașov în colaborare cu Federația Română de Automobilism Sportiv va alinia la start marți, în jurul orei 14.00, cele peste 33 de echipaje participante pentru a parcurge prima probă specială în zona șoselei de centură a Brașovului.

În 23 septembrie, competiția continuă cu o buclă în judeţul Braşov, cu o lungime de aproximativ 300 km, ce însumează trei probe speciale. Ziua următoare, caravana Raliului va pleca din Braşov, în direcţia Oneşti. După Oneşti, va urma o probă specială, care va traversa Carpaţii, spre Panciu şi Focşani. Ultima probă va fi Brăilă – Vama Veche, apoi o etapă de legătură 2 Mai – Mangalia- Neptun unde va avea loc festivitatea de premiere.

Printre cei mai de temut participanți se numără și echipajul sătmărean format din pilotul Ovidiu Domide și Daniel Nistor, cei care au cucerit deja de trei ori locul I la edițiile precedente ale Transcarpaticului, dar și Trofeul “Paul Badea” pus la bătaie în prima etapa a ediției 2015 a Campionatului Național de Rally Raid ce s-a desfășurat în luna mai în județul Satu Mare.

Tot printre oaspeții de seama a Transcarpaticului se numără și vedeta Roxana Ciuhulescu care, de data aceasta, va concura ca și copilot alături de Marco Tempestini, pilot de raliuri și manager al echipei Napoca Rally Academy.

 

1874 vizite
Distribuie pe


Dubla campioană europeană la gimnastică aerobică, Bianca Cîmpan din Iojib, a fost premiată de Primăria Medieșu Aurit
O fetiţă originară din Satu Mare e campioana Americii la gimnastică
Colegii de la Autonet Satu Mare l-au primit pe Mani Gyenes ca pe un adevărat campion
Liberalii sătmăreni au organizat Cupa Prieteniei la fotbal
Adio cu stil! Cum au ajuns suporterii Olimpiei Satu Mare vedetele ultimului articol al lui Cătălin Tolontan în Gazeta Sporturilor
La început de primăvară, tabără de schi la Cavnic pentru persoane cu dizabilități, împreună cu campioana Ana Maria Brânză
Polițiștii, jandarmii și militarii sătmăreni s-au întrecut în Cupa Structurilor de Forță
Doi polițiști sătmăreni, arbitri de box thailandez, felicitați de prefectul Radu Roca
Mani Gyenes și Autonet Motorcycle Team se pregătesc pentru Dakar 2024
Sebastian Ursan, cel mai tânăr câștigător al Memorialului „Iuliu Szabo”
Bighe Victor Nicolae (CS Voința) a câștigat Memorialul „Vasile Marian” de la FISSM 2020
Cel mai mare campus de handbal pentru copii, cu antrenori de Champions League, la Satu Mare
O nouă ediție a campionatului interșcolar de fotbal a fost organizată la Turulung
Vineri, 2 octombrie, începe Festivalul de Șah Satu Mare, ediția 2020
Rudel Obreja la Satu Mare
Mani Gyenes este pregătit pentru Dakar 2021
Doi sătmăreni vor reprezenta România la ECA Junior& U23 Canoe Slalom European Championship 2020
Polițist sătmărean, vicecampion intercontinental la Kempo
Mani Gyenes a pornit spre Dakar 2021
Sătmăreanca Erzsébet Katalin Hodas pe podium cu echipa României la Campionatul Mondial de alergare montană