Locale Altele
Sambata, 14 Decembrie 2019
Sam, 14 Dec 2019
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Olimpia Satu Mare bifează prima victorie din play-out
Veronica Hodas  - Sambata, 9 Aprilie 2016

Olimpia Satu Mare a început cu dreptul prima etapă a play-out-ului Ligii a II-a seria II-a la fotbal, partidă pe care au disputat-o în deplasare la Pâncota. Sătmărenii au învins Șoimii cu scorul de 1-0.

Olimpia a început bine prima repriză pe care a dominat-o de la un capăt la altul.

După o fază a gazdelor (min 6) când Băican a respins cu dificultate centrarea lui Dragalina, sătmărenii au deschis scorul (min 13) prin Buhăescu care a pătruns în careul gazdelor și a șutat de la 16 metri.

Câteva minute mai târziu, șuturile lui Mărkuș și Buhăescu s-au oprit în blocajul adversarilor.

„Galben-albaștrii” au intrat la vestiare cu un avantaj minim: 0-1.

În partea a doua a jocului Olimpia a rămas în zece (min 48), Brata a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat după ce l-a faultat pe Marius Ion.

Pâncotenii au profitat de acest avantaj preț de doar câteva minute când au pus în pericol poarta lui Băican, dar acesta a reținut balonul de fiecare dată.

S-a restabilit egalitatea doar în teren (min 70) deoarece Dragalina a primit și el al doilea cartonaș galben după ce l-a faultat pe Muntean și a fost eliminat.

În rest, până la finalul mitanului secund nu au mai fost ocazii de poartă și astfel tabela a indicat scorul de 0-1 în favoarea sătmărenilor.

Cu această victorie, Olimpia urcă pe locul 3 în clasamentul play-out-ului acumulând 14 puncte.

Şoimii: Cr. Irimia - D. Dan, Pascariu, Dubeştean, Siminic - A. Pavel, Issa (cpt.) - Dragalina, Fuchs, Vasi (70 Farcaș) - A. Mihai ( 46 M. Ion).

Olimpia: Băican - D. Muntean, Onicaş, Fl. Mureşan, Brata - R. Rus, Villand – Kanalos (76 Kanalos), D. Lukacs, Buhăescu (89 Faur)– Mărkuş (62 Tătaru).

„Galben-albaștrii” vor disputa următoarea partidă sâmbătă, 16 aprilie, pe teren propriu, în compania formației Universitarea Cluj.

Tags: olimpia  play-out  victorie  pancota  
970 vizite
Distribuie pe