Locale Altele
Joi, 27 Iunie 2019
Joi, 27 Iun 2019
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Campioana olimpică Simona Pop s-a întors acasă, la Satu Mare
Veronica Hodas  - Vineri, 26 August 2016

Campioana olimpică la spadă, sătmăreanca Simona Pop, s-a întors vineri la Satu Mare. Aceasta a fost așteptată la gară de reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret Satu Mare, consilierul județean Adrian Ștef, fostul antrenor Francisc Csiszar, antrenori de spadă și spadasinii sătmăreni.



Când a coborât din tren, Simona a fost asaltată cu buchete de flori și felicitări, după care a declarat că nu se aștepta la atâta lume. „Abia acum retrăim din nou momentele de la Rio și abia acum reușim să ne bucurăm de această medalie. Cred că nici în cele mai mari vise nu speram la aur” - a declarat campioana.

Maestrul Francisc Csiszar, cel care a pregătit-o pe Simona încă din copilărie, a declarat că se bucură foarte mult pentru că eleva sa a reușit să obțină titlul de campioană olimpică. Acesta a recunoscut că se uita la meciuri stând în picioare, „nu aveam răbdare să stau jos, mai ales la primul meci cu SUA Simona a fost peste așteptări” - a spus antrenorul.



Simona Pop va primi titlul de cetățean de onoare al municipiului Satu Mare, iar acest aspect o bucură foarte mult deoarece "Întotdeauna am fost sătmăreancă și niciodată nu am negat asta. Întotdeauna m-am întors acasă, eu nu m-am mutat nici o secundă”.



Pentru campioana olimpică urmează o pauză scurtă de odihnă, la sfârșitul lunii septembrie va trage la Cupa României, după care va face o pauză ceva mai lungă, deoarece ea și soțul ei, Adrian Pop, își doresc un copil.



Reamintim faptul că echipa feminină de spadă a României a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Din echipă au făcut parte: Ana-Maria Popescu (ex-Brânză), Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu 

Tags: simona pop  campioana  olimpica  satu mare  spada  
4048 vizite
Distribuie pe