Jandarmeria Satu Mare a organizat sâmbătă, 1 aprilie, prima ediție a Crosului Jandarmeriei Sătmărene.
Concurenții au luat startul de pe B-dul Traian și au alergat prin Priața Libertății până în Piața 25 Octombrie.
La start s-au prezentat aproape 20 de tineri, elevi ai unor licee sătmărene, dar şi decanul de vârstă, Doru Floricău – în vârstă de 49 de ani. Alături de ei a alergat și cățelușa Lola.
Competitorii au parcurs distanţa, nu fără efort, dar, la final au reuşit cu toţii să treacă linia de sosire. Primul loc a fost ocupat de către Valentin Zerenyi, locul al doilea de Paul Ruben, iar locul al treilea a fost ocupat de către Florian Doru – decanul de vârstă al competiţiei.
Au fost recompensaţi cu diplome şi medalii de participare, şi le - a fost lansată provocarea, din partea lucrătorilor Biroului Resurse Umane al unităţii să concureze pe locurile scoase la concurs în instituţiile militare de învăţământ.