Locale Altele
Marti, 20 Octombrie 2020
Marti, 20 Oct 2020
LocaleSportLocalInternInternaţionalAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Olimpia nu a asigurat asistență medicală la un meci al juniorilor. Conducerea se disculpă.
Florin Răchitan  - Vineri, 21 Aprilie 2017

Echipa de juniori a clubului Olimpia Satu Mare a pierdut la masa verde un meci care ar fi trebuit să se dispute miercuri, pe teren propriu, în compania formației UTA Arad, deoarece brigada de arbitri a considerat că nu este asigurată asistența medicală în condiții legale.

Într-un comunicat de presă pe care l-a trimis vineri, conducerea clubului Olimpia se disculpă, susținând că au procedat conform normelor legale în vigoare. Numa’ asistenta medicală n-a avut legitimație, noa, acuma ce să facem? ;))

Redăm integral comunicatul de presă, cu promisiunea că vom reveni și asupra acestui subiect, dar și a altor scandaluri actuale la Olimpia:

CS FC Olimpia 2010 Satu Mare, prin prezenta, doreste sa aduca la cunostinta opiniei publice urmatoarele aspecte legate de jocul de juniori dintre echipele CS FC Olimpia 2010 Satu Mare – ACS UTA Batrana Doamna, programat miercuri 19 aprilie 2017, in cadrul Campionatului Liga Elitelor U19 – etapa a 21-a Seria Vest.

Brigada de arbitri delegata la acest joc, formata din: Salomir Mircea (Cluj Napoca), A1: Antal Csaba (Cluj Napoca), A2: Giorgiu Claudiu (Cluj Napoca), R: Vadana Sorin (Cluj Napoca) a refuzat sa oficieze jocul dintre cele doua echipe pe motiv ca nu este asigurata asistenta medicala conform regulamentelor  in vigoare, facand referire la faptul ca asistenta medicala a clubului organizator nu are asupra ei legitimatia de serviciu sau delegatie eliberata de unitatea medicala de care apartine.               

In ciuda faptului ca Regulamentul nu prevede vreo obligativitate legata de documentele pe care asistentul medical al clubului sa le aiba asupra sa la un joc oficial (legitimatie, delegatie, etc), am prezentat brigazii de arbitri  copii dupa diploma de studii (care contine inclusiv o fotografie), Avizul anual pentru autorizarea exercitarii profesiei si chiar contractul de prestari servicii incheiat intre club si asistenta respectiva.

Asistenta medicala a clubului are un contract de prestari servicii cu clubul, contract care nu se putea incheia in cazul in care aceasta nu avea studiile necesare pentru practicarea meseriei de asistent medical.

In alta ordine de idei, precizam faptul ca asistenta medicala delegata la acest joc, aceasta facand parte din echipajul Serviciului Judetean de Ambulanta Satu Mare, a prezentat actele conform regulamentelor in vigoare si nu a fost nici o problema.

In Regulamentul de Organizare a Activitatii Fotbalistice, Articolul 54 – Asistenta Medicala – se precizeaza urmatoarele puncte legate de asigurarea asistentei medicale la jocurile de juniori:

La toate jocurile din campionatele de juniori A şi B, precum şi la turneele zonale semifinale şi finale ale campionatelor de juniori A, B, A1, B1, C şi D, jocurile pot începe numai dacă la teren sunt prezenţi medicul/asistentul medical delegat şi medicul sau asistentul medical al echipei gazdă.

La toate jocurile, cadrul medical delegat va prezenta o delegaţie eliberată de unitatea medicală de care apartine, precum şi un act de identitate, această persoană fiind recunoscută drept cadrul medical delegat. În cazul în care, din motive obiective, cadrul medical delegat nu a ridicat delegaţia eliberată de unitatea medicală de care apartine, prin excepţie se admite ca arbitrul să decidă începerea jocului pe baza legitimaţiei de serviciu eliberată de unitatea medicală, prezentată de cadrul medical. În acest caz, arbitrul va înscrie în raportul de arbitraj numele şi prenumele cadrului medical, numărul, data şi unitatea medical care a eliberat legitimaţia.

Arbitrii sunt obligaţi să nu înceapă jocul dacă medicul delegat sau, după caz, asistentul medical delegat, nu se prezintă la teren în maxim 15 minute de la ora oficială la care este programat jocul și să nu continue jocul dacă asistenţa medicală nu este asigurată pe toată durata desfăşurării lui, potrivit dispoziţiilor prezentului regulament.

In concluzie, din punct de vedere al clubului, consideram ca nu am incalcat in nici un fel regulamentul in ceea ce priveste asigurarea asistentei medicale din partea clubului.

Am inaintat un memoriu Federatiei Romana de Fotbal legat de decizia arbitrilor de a nu conduce jocul, memoriu care va fi analizat de catre Comisia de Etica si Disciplina in sedinta care va avea loc in cursul saptamanii viitoare. 

Tags: olimpia  juniori  asistenta  medicala  
1512 vizite
Distribuie pe