Olimpia Satu Mare a disputat vineri, meciul etapei 33 din cadrul Ligii a 2-a la fotbal în deplasare la București, în compania formației CS Balotești.
Ca de obicei „galben-albaștrii” au început partida cu ocazii, Pop (min 8) a șutat de la 25 metri, dar portarul gazdelor Fulga a respins în corner, iar Voicu îi centrează lui Roșu (min 19) care singur cu portarul a șutat slab și Fulga a respins și de această dată.
Chiar dacă sătmărenii au dominat întreaga repriză, gazdele au avut o singură ocazie și au reușit să înscrie prin Nica (min 22). Jocul s-a echilibrat înainte de finalul primei reprize, dar nici una din echipe nu a reușit să-și mai creeze ocazii, astfel că CS Balotești a intrat la vestiare cu avantajul minim, 1-0.
În repriza secundă s-a creat o singură ocazie mare de a înscrie, Lucian Ion (min 57) a fost aproape de a majora scorul, a reluat cu capul din 6 metri și a trimis puțin pe lângă bară.
Până la finalul partidei s-a jucat pe contre, fără a fi puse în pericol porțile.
CS Balotești – Olimpia Satu Mare 1-0 (1-0)
Marcatori: Eugen Nica 1-0 (min 22) / CS Balotești
CS Balotești: Fulga - C-tin. Dedu, Flămânzeanu, Marciuc, Mirescu - P. Ioniţă (Fl. Niculae 55"), L. Ion (cpt.)(Dicu 78"), Antoche, A. Gojnea - Cl. Herea, Eug. Nica.
Olimpia Satu Mare: Dascălu - Ciul (Luduşan 70"), Fl. Mureşan, Heil, Krauzs - I. Roşu (Villand 46"), Sil. Pană, Vas. Pop, Oct. Ursu (Duruş 46") - Faur, Ad. Voicu.