Locale Altele
Joi, 22 Februarie 2018
Joi, 22 Feb 2018
Olimpia Satu Mare a fost „afumată” pe teren propriu
Veronica Hodas  - Sambata, 2 Septembrie 2017

Olimpia Satu Mare a fost învinsă, sâmbătă, acasă, de CS Afumați cu 0-2, în meciul etapei a 6-a din cadrul Ligii a 2-a la fotbal.


„Galben-albaștrii” au făcut astăzi un meci slab, nu au avut șuturi pe poartă în prima repriză, decât două faze, Mureșan (min 11) a reluat cu capul din 8 metri peste poartă și Pop (min 36)  a trimis mingea din lovitură liberă în brațele portarului.


În schimb oaspeții și-au creat câteva ocazii, Ștefan Vasile a încercat o foarfecă, dar balonul a trecut pe lângă poarta lui Muntean, iar Dedu (min 22) a trimis cu capul peste poartă. După aceste ocazii, Mureșan l-a faultat în careu pe Dedu, CS Afumați a primit o lovitură de pedeapsă pe care Vlada a transformat-o fără probleme, scor 0-1. 

Elevii lui Selymes au avut primul șut pe poartă în partea a doua a jocului când Pop (min 49) a șutat slab și Marinescu a reținut. Și Lousamba a încercat să egaleze printr-un lob, dar fără succes.


Oaspeții au continuat să atace, Onea ( crescut la LPS Satu Mare de Dacian Nastai) a fost foarte aproape de a majora scorul, a scăpat singur cu portarul (min 60), dar balonul a trecut pe lângă poartă. Poarta lui Muntean a fost pusă în pericol și de Perju (min 65) care a executat o lovitură liberă de la 18 metri pe care portarul Olimpiei a scos-o de la rădăcina barei.


Olimpia a rămas în 10 oameni preț de 5 minute, deoarece Brata (min 78) a fost faultat de Băniță, acesta din urmă l-a călcat urât de tot cu crampoanele pe gambă. Odată reintrat în teren, Brata a primit mingea, poarta a fost goală, a încercat să șuteze, Marinescu a scăpat balonul, a intra în Lousamba, iar acesta din urmă a înscris. Golul a fost anulat deoarece centralul a considerat ca fiind fault la portar.


Câteva minute mai târziu Pop(min 91) a fost faultat clar în careu, dar sătmărenii nu au primit penalty, însă Tibi Selymes a fost trimis în tribună pentru proteste.

Înainte de finalul partidei, Burlacu (min 90+3) a scăpat singur cu portarul și a înscris la colțul lung al doilea gol.

„Nu știu de ce nu am făcut ce trebuia să facem. Abia din a doua repriză am început. Prima repriză am jucat slab. În schimb a doua repriză ne-am creat câteva ocazii, dar domnu arbitru ne-a făcut harcea parcea a doua repriză. Un gol anulat, un penalty neacordat și plus câteva faulturi în preajma careului. Dacă ne uităm la Brata, a zis că au dat genunchi în genunchi, dar piciorul lui Brata de la genunchi în jos e numai crampoane. Până nu vom avea un arbitraj, nu vreau altceva decât să fie corect, și acasă și în deplasare, nu vom avea nici o șansă să avansăm. Păcat de copiii aceștia care muncesc și vor să crească. Nu avem continuitate în joc și în rezultate. Trebuie să fie răbdare la început ca să avem continuitate, să vină să joace și ei mai mult, să aibă ritm de joc. Dacă nu există răbdare nu faci nimic. Cu șmecheriile nu poți să faci fotbal. Fără muncă nu ai cum să ajungi niciodată nicăieri. Mi se pare ceva ieșit din comun ce se întâmplă în orașul acesta, în jurul echipei..am auzit multe, dar numai arbitraje din acestea nu se poate. Măcar acasă să avem un arbitraj corect.”, a declarat antrenorul Olimpiei, Tibor Selymes.

Olimpia Satu Mare – CS Afumați 0-2 (0-1)

Marcatori: Marian Vlada 0-1 (min. 38 penalty) / CS Afumați

Dorin Burlacu 0-2 (min 90+4) / CS Afumați

Olimpia: Fl. Munteanu - Duruş, Fl. Mureşan (cpt), Hlinca (’65 Copaci), Brata - V. Pop, R. Rus (’46 Lukacs), Bura, Miholca, Ben Khalifa (’46 Ayoub)– Lusamba.

Afumaţi: Marinescu - Baniţă, Robicek, Rz. Patriche (cpt.), Perju, Vas. Olariu, Tudorache (’82 N. Vasile), Rz. Avram (’71 Burlacu), Vlada, Şt. Vasile (’54 Onea), Mug. Dedu.

Olimpia va disputa următoare etapă în deplasare la Călărași.

Tags: olimpia  cs afumati  etapa 6  infrangere  
790 vizite
Distribuie pe

Judoka sătmăreni s-au întors cu medalii de la Cupa Transilvaniei
Duminica, 18 Februarie 2018
Judoka de la CSM – CS Fușule Security au participat sâmbătă, la Cluj, la Cupa Transilvaniei 2018. Competiția care a adunat la start peste 200 de sportivi a avut loc în sala de sport din parcul Babeș. Sportivii sătmăreni s-au întors...   continuare

Podium cu românce și ucrainence la Cupa Satu Mare – Memorialul ”Ecaterina Stahl” la scrimă
Sambata, 10 Februarie 2018
Alina Poloziuk din Ucraina a câștigat prima probă a competiției de scrimă rezervată cadeților, ce se desfășoară în acest week-end la Satu Mare. După 12 ore de concurs, ea a învins-o în finală pe românca...   continuare

Satu Mare este din nou capitala scrimei
Sambata, 10 Februarie 2018
Satu Mare găzduiește în acest week-end cea de-a noua ediție a Cupei Sătmarului - Memorialul ”Ecaterina Stahl” la floretă cadeți feminin, o competiție cu participare internațională, ce constituie etapă a Circuitului European de Cadeți. La turneul organizat de Federația Română de Scrimă împreună cu CSM Satu Mare și CS Satu Mare sunt prezente 79 de sportive din 11 țări.   continuare

Campionat de baschet organizat de Clubul Elevilor ALDE
Joi, 8 Februarie 2018
După succesul campionatului de fotbal de la sfârşitul anului trecut, Clubul Elevilor Alianţei Liberalilor şi Democraţilor organizează în 24 februarie o nouă competiţie de anvergură pentru sportivii amatori din generaţia lor, de data aceasta un campionat de baschet.   continuare

Stagiu de pregătire la Oradea pentru judoka de la CSM
Joi, 8 Februarie 2018
Judoka de la CSM Satu Mare participă în aceste zile la un stagiu de pregătire ce se desfășoară la Oradea la care participă mai multe cluburi din țară. Acest stagiu este benefic pentru sportivii noștri, dacă ținem cont că săptămâna viitoare vor participa la “Cupa Transilvaniei” la Cluj și, mai important, în 23-25 februarie va avea loc finala campionatului național U-18 la Arad.   continuare